Am făcut ce-am făcut și am șters ceva ce ține de iTunes, iar acum nu se mai deschide. Ce aș putea să fac în așa fel încît să nu pierd muzica pe care o aranjasem frumos?
Mai precis, reamintindu-mi ce-am făcut, am aruncat “cu ajutorul” lui CleanApp, înafară de programul pe care doream să-l șterg, și ceva legat de iTunes. Acum, nu se mai deschide și încercam să aflu dacă pot reinstala sau repara iTunes în așa fel încît să-mi păstrez totul cum era înainte.
Cel mai simplu, cred eu, este sa reinstalezi iTunes. Ca sa fi sigur ca nu-ti pierzi melodiile si back-up-ul de iPhone, du-te in [Partitia cu OS X]/Users/[User-ul tau]/Music. Aici o sa gasesti un folder iTunes, iar in el ai “comorile” pe care, evident, nu vrei sa le pierzi. Muta folderul asta intr-un loc sigur, dupa care reinstaleaza iTunes. Ultimul pas presupune sa muti folderul copiat in alta parte la loc.
Eu asa mi-am mutat toata “libraria” iTunes de pe un mac pe altul, la upgrade, si n-am avut probleme; nu vad de ce n-ar merge si la tine…
Pot să-ţi trimit toate fişierele lipsă! Dar salvează-ţi folderul iTunes în altă parte, pe hard!
Artistule, ştiu că e tîrziu, dar hai să te întreb: ce te-a apucat?
Iaru, din cîte îmi amintesc era doar un fișier pe care scria și iTunes. Nu știu ce-o fi fost în capul meu și am aruncat-o și pe aia.
Muzica e acolo în Music/iTunes la locul ei, dar nu se mai deschide aplicația. N-ar fi o problemă reinstalarea, dar mie îmi place muzica simfonică și o aranjasem frumos pe compozitori, interpreți, etc Muncisem ceva.
Pot să-ţi trimit toate fişierele lipsă! Dar salvează-ţi folderul iTunes în altă parte, pe hard!
Artistule, ştiu că e tîrziu, dar hai să te întreb: ce te-a apucat?
Ștergeam altă aplicație fără nici o legătură cu iTunes. Dar “a agățat” și un fișier de la iTunes și am zis, ce știu io, o fi mai deștept ca mine. Și l-am dilit.
Pot să-ţi trimit toate fişierele lipsă! Dar salvează-ţi folderul iTunes în altă parte, pe hard!
Artistule, ştiu că e tîrziu, dar hai să te întreb: ce te-a apucat?
Am salvat folderul iTunes în altă parte, dar de unde știu eu care-s fișierele lipsă?
Pai, tot cu CleanApp, PREGATESTE-TE sa dilesti iTunes! DAR NU-L STERGE, păcatele mele!!! Programul îţi va arăta fişierele asociate. Compară cu ce ţi-am trimis eu şi ai să ştii!
Pînă la urmă am șters aplicația iTunes (folderul iTunes care conținea muzică s-a păstrat), am reinstalat-o de pe siteul apple și totul s-a rezolvat. Totuși, am pierdut ordinea melodiilor așa cum o făcusem eu și pe care m-am străduit s-o recuperez. Mulțumesc pentru sfaturi!