În mare par să conțină aceleași chestii. Așadar nu înțeleg:
1. De unde diferența asta de preț?
2. Pe care să îl aleg?
3. Dacă va trebui să îi încalc licențierea pentru adăugarea “suportului specific de limbă” mai poate fi folosit fără probleme pe viitor într-o publicație?
P.S.: În România e junglă cu licențierea fonturilor, majoritatea fiind furate. Știe cineva vreun caz concret de control? Sau cine ar trebui să reglementeze & controleze acest aspect pe ogoarele patriei?
dacă faci o publicație, sigur te va intreba cineva de licență la fonturi și softuri…
diferența de preț ține în primul rând de formatul fontului - Open Type, post script sau true type…
pe my fonts sunt 7 fonturi, la adobe ai licență pe 5 computere…
așa că ai mai multe chestii de luat în seamă la calcul
Pe site-ul designerului (unde e și cel mai mic preț):
Licensee agrees to use the Software on no more than five (5) computers all of which are owned by Licensee.
Din cîte văd oferă OTF, TTF și MAC PS.
Și vine problema:
Licensee agrees not to modify, adapt, translate, reverse engineer, decompile, disassemble or create derivative works based on the Software.
Noi ăștia micii trebuie să “hackerim” uneori fonturile. Știu chiar fonturi “pro” ce conțin S cu sedilă și T cu virgulă (care au necesitat o mică corecție).
Lucrez în Ringier și știu sigur că e jale cu licențierea pe fonturi, iar multe sunt modificate după naiba știe ce standarde… (cum a fost îndemînarea și priceperea artistului).
În marile trusturi de presă bag mîna-n foc ca situația e așișderea. Ca să nu mai vorbim de sistemul editorial. Pînă cînd?
pe site-ul designerului sunt oferite otf SAU ttf SAU ps
situația va persista pe toată perioada crizei, chiar și după, pînă ce fonturile vor deveni free…
faptul că există fonturi modificate aiurea, acest lucru e cauzat de priceperea și cunoștințele operatorului
sau de politica salarială a firmei
pe site-ul designerului sunt oferite otf SAU ttf SAU ps
situația va persista pe toată perioada crizei, chiar și după, pînă ce fonturile vor deveni free…
faptul că există fonturi modificate aiurea, acest lucru e cauzat de priceperea și cunoștințele operatorului
sau de politica salarială a firmei
Just. În măsura în care conducerea firmei/trustului de presă are creier coerent și gîndește, va găsi soluții, dacă nu, nu. De regulă, nu. Șefii se fac adesea că nu văd/nu știu detaliile astea (evident, le știu). Dacă e să fie ceva, „nu știu dom’le, ăștia de la paginare, eu nu știu. Ce, mi-au zis eu să dau 500 de euro pe fonturi și eu n-am dat?” etc.etc.
Just. În măsura în care conducerea firmei/trustului de presă are creier coerent și gîndește, va găsi soluții, dacă nu, nu. De regulă, nu. Șefii se fac adesea că nu văd/nu știu detaliile astea (evident, le știu). Dacă e să fie ceva, „nu știu dom’le, ăștia de la paginare, eu nu știu. Ce, mi-au zis eu să dau 500 de euro pe fonturi și eu n-am dat?” etc.etc.
Situația este mai “rafinată”. Uneori chiar și o publicație/instituție care dorește să intre în “legalitate” cu fonturile va avea de înfruntat mai multe probleme. Iar la final cineva tot trebuie să “modifice” respectivele fonturi pentru suport RO-Unicode (acolo unde nu există). Prin edituri și prin cărțile apărute pe plan local situația e… Practic, lipsa know-how-ului și unii “profesioniști” au făcut vraiște o grămadă de chestii. (Am făcut și eu deseori forțat de împrejurări).
Unele instituții folosesc versiuni vechi ale programelor pentru dtp. Versiuni ce nu au suport unicode. Lipsa banilor nu este neapărat principalul motiv invocat. În funcție de publicație/editură ar trebui schimbat întregul mod de lucru; investit în versiuni recente de soft (mult mai scumpe și care necesită “bașca” mai multe resurse hard); ce te faci cu arhiva?; reticența tehnoredactorilor sau dificultatea cu care se adaptează unor standarde etc.
Just. În măsura în care conducerea firmei/trustului de presă are creier coerent și gîndește, va găsi soluții, dacă nu, nu. De regulă, nu. Șefii se fac adesea că nu văd/nu știu detaliile astea (evident, le știu). Dacă e să fie ceva, „nu știu dom’le, ăștia de la paginare, eu nu știu. Ce, mi-au zis eu să dau 500 de euro pe fonturi și eu n-am dat?” etc.etc.
Situația este mai “rafinată”. Uneori chiar și o publicație/instituție care dorește să intre în “legalitate” cu fonturile va avea de înfruntat mai multe probleme. Iar la final cineva tot trebuie să “modifice” respectivele fonturi pentru suport RO-Unicode (acolo unde nu există). Prin edituri și prin cărțile apărute pe plan local situația e… Practic, lipsa know-how-ului și unii “profesioniști” au făcut vraiște o grămadă de chestii. (Am făcut și eu deseori forțat de împrejurări).
Unele instituții folosesc versiuni vechi ale programelor pentru dtp. Versiuni ce nu au suport unicode. Lipsa banilor nu este neapărat principalul motiv invocat. În funcție de publicație/editură ar trebui schimbat întregul mod de lucru; investit în versiuni recente de soft (mult mai scumpe și care necesită “bașca” mai multe resurse hard); ce te faci cu arhiva?; reticența tehnoredactorilor sau dificultatea cu care se adaptează unor standarde etc.
Și asta e drept. Cît despre modificarea fonturilor, da, e harababură mare, așa s-a creat în anii ’90, așa a rămas. Teoretic, odată cu trecerea la unicode, nu ar mai trebui să fie harababură, dar cine mai are timp acuma să revizuiască ce s-a făcut atunci?
Adăugarea caracterelor RO și a altora din domeniul Extended Roman B ar trebui să o facă autorul fontului sau măcar să permită modificarea fontului, fie și limitativ, de ex. să nu fie folosit decît în acea editură.
Întrebare-întrebătoare:
Cam cîte ar fi ele la număr? Mă refer la orice afacere existentă în România (care are legătură cu tiparul), în regulă cu Font-urile & Soft-urile.
Eu nu știu nici una! (perfect în regulă!)
Astfel, dacă era să jucăm după regulament multe tipărituri (ziare, reviste, cărți etc.) pur și simplu nu ar fi apărut! Tragic…
Întrebare-întrebătoare:
Cam cîte ar fi ele la număr? Mă refer la orice afacere existentă în România (care are legătură cu tiparul), în regulă cu Font-urile & Soft-urile.
Eu nu știu nici una! (perfect în regulă!)
Astfel, dacă era să jucăm după regulament multe tipărituri (ziare, reviste, cărți etc.) pur și simplu nu ar fi apărut! Tragic…
Ei, să fim serioși, nu cred că soarta unei reviste a depins de cîteva sute sau chiar mii de euro dați pe fonturi.
editurile și ziarele mari, unele agenții de publicitate și alte firme mari, chiar cumpără fonturi…
unele posturi de televiziune, chiar nu cumpără, și mai mult, chiar le masacrează pe cele pe care le folosesc - observați și voi singuri asta pe ecrane
toate astea țin și de un anumit respect al muncii pe care o faci - lucru din ce in ce mai puțin întâlnit
Întrebare-întrebătoare:
Cam cîte ar fi ele la număr? Mă refer la orice afacere existentă în România (care are legătură cu tiparul), în regulă cu Font-urile & Soft-urile.
Eu nu știu nici una! (perfect în regulă!)
Astfel, dacă era să jucăm după regulament multe tipărituri (ziare, reviste, cărți etc.) pur și simplu nu ar fi apărut! Tragic…
dacă ar fi să jucăm după regulament, eram nemți!
și poate ar fi fost și la noi oameni care să deseneze fonturi și să poată trăi din asta
