OpenSolaris
  [ Ignoră ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucureşti
Macuser din: 01.12.07

Nu-i nici BSD nici Linux, dar orisicat.

Am instalat OpenSolaris 06/09 pe Mini-ul meu late 2007. Am vrut sa pun Solaris 10 dar am renuntat in urma unor erori carora nu le puteam da de cap si n-am avut timp de ele (indiferent de situatie, refuza sa vada normal partition table-ul). OpenSolaris a mers—din pacate fata de Solaris are cateva probleme, dar n-am stat sa fac prea multe mofturi pentru ca aveam nevoie de el.

Daca se intreaba cineva pentru ce: HPC. Se poate *si* cu OS X dar nu la fel de bine, si am fost aproape sa pun Linux dar aveam nevoie de suport ca lumea pentru DTrace. Sub OS X e stresant—trebuie compilat din surse aproape tot, implementarea X11 si integrarea cu programele X11 e proasta, unele programe pe care le folosesc au porturi native, altele au dar folosesc X11, altele n-au dar se pot compila din surse, altele n-au si nici nu se pot compila, trbuie sa-mi compilez manual toata tarla de biblioteci si nu am la dispozitie un package manager serios care sa se ocupe de update-uri pentru mine si asa mai departe. A, si chiar peticind lipsa de atentie a celor de la Mathworks, Matlab merge cu viteza melcului turbat si asta nu ajuta deloc relatia mea foarte zgrunturoasa cu respectivul program.

In caz ca se simte cineva aventuros, procesul (foarte nedetaliat—sper sa imi permiteti, presupun ca utilizatorii interesati de OpenSolaris se vor descurca doar cu atat—daca nu, detaliez bucuros) a fost cam asa:

1. Repartitionat hdd-ul cu Bootcamp Assistant. Prin tutorialele de pe net circula diverse variante, dar asta e suficienta si are avantajul ca nu trebuie formatat nimica, nu de alta dar n-am un hdd extern.  In plus nu aveam nevoie de o partitie foarte mare pentru ca imi trebuie pentru testat prototipurile—calculele pe seturi de date foarte mari le revin sistemelor dedicate si nu am nevoie decat de bibliotecile folosite, instrumentele de dezvoltare si LaTeX, deci nu am nevoie de spatiu de zeci de GB—12 GB sunt arhisuficienti.

2. Instalat rEFIt. Nu stiu exact care e treaba cu el—am auzit foarte multi utilizatori spunand ca face mofturi, la mine a mers din prima.

3. Schimbat tipul primei partitii de pe hdd in AF (HFS+). Atentie: nu trebuie formatata, doar marcata cu tipul AF, altfel fdisk-ul folosit de openSolaris o va detecta ca Unknown, va ameti si se va oferi sa stearga tot hdd-ul.

4. Partitia facuta de Bootcamp Assistant devine automat marcata ca partitie pentru Windows 95 si e formatata ca FAT. Trebuie schimbat si tipul ei in partitie pentru Solaris. Intaller-ul Open Solaris permite alegerea tipului de partitie, dar daca trebuie sa il schimbe, ameteste si moare. Daca trebuie doar formatat se descurca.

5. Bootat de pe live cd-ul OpenSolaris si instalat normal.

6. Instalat driverul yukon (se gaseste pe site-ul Marvell): http://www.marvell.com/drivers/search.do (descarcat, evident, pe un alt calculator si adus pe stick).

Spre surprinderea mea, Griffin iMic-ul a functionat perfect din prima. De Airport nu pare sa se planga—l-a detectat din prima, dar nu folosesc si n-am cu ce sa testez.

Ca precautie necesara, nu pare sa suporte Bluetooth, deci tastaturile si mausii mai noi de la Apple nu merg decat daca sunt pe sarma. Tot ca precautie necesara, nu are suport HFS+.

Altfel merge brici. O sa incerc sa vad mai departe cum e treaba cu Solaris—eu vroiam sa instalez Solaris 10 (cateva lucruri din OpenSolaris imi provoaca indigestie) dar aveam neaparata nevoie de DTrace si un compilator cu suport cat mai bun pentru OpenMP si OpenMPI si n-am mai stat la bibilit.

De asemenea, in momentul asta nu stiu daca OS X mai porneste smile dar intrucat nu m-am atins nicicum de partition table altfel decat prin propriile lui instrumente, ma astept sa fie ok. In caz contrar, informatia e inca acolo deci orice program care se ocupa de recuperari (de exemplu Drive Warrior) poate sa rezolve problema. Singura dificultate care ar putea sa apara dar pe care nu o pot testa e posibilitatea ca installerul OpenSolaris sa fi avut grija sa stearga informatia GPT. OS X booteaza bine-mersi chiar daca ramane numai partea MBR, dar refuza sa se instaleze—deci s-ar putea sa am o surpriza cand o sa fac update-ul la Snow Leopard.

O sa revin cu impresii si alte asemenea, si daca sunt intrebari o sa incerc sa raspund cat mai repede.

 Semnătură 

Grep me no patterns and I’ll give you no lines

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 1 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucharest
Macuser din: 01.10.08

ba BSD ar cam fi raspberry o buna parte din codul Solaris vine din BSD

Bill Joy, care a fost lead developer pe BSD, a cofondat SUN si primele versiuni de SUN OS aveau o parte serioasa de cod din BSD

dupa care a aparut Solaris, bazat pe SysV, adica Sun OS modificat

revenind la subiect, eu nu m-as complica cu (r)EFI, dual boot etc.

o mult mai buna solutie mi se pare virtualizarea (daca te tine procul si ai destul RAM)

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 2 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucureşti
Macuser din: 01.12.07

Nu imi convine virtualizarea smile. Ruleaza decent in VirtualBox dar imi trebuie acces complet la cele doua core-uri, fara pierderi de performanta si in plus, tinand cont la ce il folosesc, chiar imi trebuie maximul de performanta pe care il pot scoate din sistemul asta.

OS X proneste si merge bine, dar dintr-un motiv care momentan imi scapa ingheata daca ii dau restart. Ma rog, nu ma deranjeaza, dar mai investighez.

 Semnătură 

Grep me no patterns and I’ll give you no lines

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 3 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucharest
Macuser din: 01.10.08

pe mac virtualbox mi se pare slabutz ca performanta. eu prefer vmware fusion

evident ca ideal ar fi sa poti rula sistemul de care ai nevoie nativ, direct de pe hard,

dar din pacate te lovesti numai de probleme in felul asta (cum ai observat si tu)

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 4 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucureşti
Macuser din: 01.12.07

Problema principala de care m-as fi lovit daca il rulam virtualizat era aceea ca virtualizarea nu este suficient de buna pentru ceea ce imi trebuie mie. Merge ok pentru aplicatii de zi cu zi, dar orice implementare OpenMP as fi folosit, incepe sa aiba comportamente inexplicabile in functie de ce altceva se mai intampla pe host—calcule care pe acelasi set de date, folosind aceleasi metode si ruland in exact aceleasi conditii au timpi de rulare care difera cu 10-15%. In plus, o pierdere de performanta de 25% (sa zicem) nu pare enorma—dar cand 25% inseamna ca astepti 12-13 minute in loc de 10 si asta de vreo zece ori pe zi, incepe sa se simta :-D.

Dealtfel singura problema e aia cu OS X care nu se restarteaza. Restul nu mi se pare ca ar fi fost “probleme”—in afara de eroarea pe care mi-a dat-o installerul OpenSolaris cand a incercat sa schimbe tipul partitiei, toate celelalte mi s-au parut a fi destul de logice, n-a trebuit sa curteier netul in lung si-n lat ca sa ma prind cum se face, nici sa imi smulg parul din cap doua zile ca sa vad ce are.

 Semnătură 

Grep me no patterns and I’ll give you no lines

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 5 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bucharest
Macuser din: 01.10.08

am inteles ideea, dar cred ca in locul tau as fi preferat sa folosesc o masina dedicata pt asa ceva, o configuratie hardware care merge 100% cu solaris, iar macul l-as fi lasat in pace raspberry

pe macurile vechi cu PPC optiunea de dualboot mergea rezonabil, dar acum de cand cu EFI in loc de BIOS s-au complicat lucrurile

de-aia personal prefer virtualizarea - care creeaza un mediu izolat in interiorul sistemului - decat sa compromit ambele sisteme,

dupa care nici unul nu mai merge cum trebuie smile IMNSHO raspberry

Profil