Se pot face 2 clase de acces. Una limitata la site-uri “cunoscute”, gen gmail, youtube, un IMAP, un POP3, un SMTP etc. si una libera de restrictii.
Cea restrictionata e pentru toata lumea, cea libera pentru cei care au contract semnat.

Evident, si acest lucru cere resurse suplimentare.

@goosebumps4: nu, o retea metropolitana (de densitate mare) se face cu echipamente de putere mica. Daca la scoala v-au aratat echipamente de putere mare pentru asa ceva, aia sunt idioti si le-o poti spune.
Cu cat ai puterea mai mica, cu atat poti izola “celulele” (check retelele celulare) mai bine, lucru ce implica o calitate ridicata a serviciului.
Daca ai echipamente puternice (acum ramane sa definim “puternic” pentru placa ta de retea din device - notebook, iPod) ele vor avea 2 dezavantaje:
- se vor calca in picioare in frecventa (de-asta celulele au frecvente diferite) si vei avea multe zone “moarte”
- multi utilizatori se vor “lega” la acelasi AP, ceea ce va duce la un macel total in RF si o viteza echivalenta cu dial-up-ul (asta in cazul in care te conectezi).

Spre deosebire de retelele de telefonie mobila, WiFi-ul adica 802.11*, este creat pentru home/office use. Outdoor este o aplicatie fortata a lui, dar nu a fost intentionat pentru multiuser in acest fel. Evident, cu 2 antene directive, se poate obtine un link punct la punct la distante mari, dar nu este multiuser.

Deci variantele sunt:

1. Centralizat: resurse multe, fonduri, s-a mai incercat si s-a murit in fasa
2. “Democratie”: noi, utilizatorii, punem echipamente prin retelele unde suntem abonati, la noi acasa, pe balcon. E mai bine, dar trebuie protectie legala pentru “provideri”, deci autentificare/autorizare centralizate, dupa cum am mai spus. Si asta cere resurse, si anume partea centralizata: echipamente, curent electric consumat, administratori, software.

La prima vedere, este o idee usor de implementat. Daca intri in detalii, devine grea, mai sapi si devine imposibila