Ziua bună,peste 2 luni mă voi muta în Franța cu familia,soția va lucra acolo ca medic generalist.Pentru cabinet va avea nevoie de un calculator pentru programul medical de la casa de asigurări de sănătate(cerințele programului nu par mari,mac os 10.4 sau windows xp minim),cei de acolo au ofertă pentru un sistem Dell la 880 de euro cu Intel I5,4gb ram si 500 gb spațiu de stocare.Mi se pare foarte mult,în condițiile în care un mac mini nou în Apple store este 629 euro,aceeași configurație.Acum vine și dilema,pe soție am racolat-o în lumea Apple de vreo 2 ani și nu ar vrea un windows,mai ales că programul are și versiune de mac,partea cea mai importantă,pe lîngă sistemul de operare,fiind monitorul,cu cele de Apple se descurcă foarte bine,cu celelate ,nu prea.Mai am un Dell vechi în casă și spune că după doar cîteva minute de privit,o dor ochii,nu la fel se întîmplă cu macurile,chiar și cu vechiul Imac g5,totul e ok.Acum,să iau un Imac pentru biroul ei,este mult prea mult,1350 de euro.Ea are nevoie de un monitor bun pentru că va lucra și 8-9 ore și trebuie mereu să introducă numele pacienților in calculator.Întrebările mele sînt două: ce variantă de monitor este cea mai apropiată de unul Apple ca și calitate a imaginii și a neoboselii retinei prea mult(lol)în ideea atașări lui la un mac mini(soluția mai ieftină) și doi,dacă sînt diferențe mari în funcționalizare între un Imac și un mac mini,mă refer mai ales la cum se face răcirea(calculatorul trebuie ținut deschis și toată ziua),conexiuni și performanță.
Mac-urile din discuție sînt acestea: http://www.symbiose.fr/mac/macmini http://www.symbiose.fr/mac/imac
la ambele,prima configurație din tabel.Orice experiență cu ambele este binevenită.
Din ce înţeleg, nu calculatorul e problema, ci ecranul. Un mac mini ar fi foarte bun, iar un ecran de 21” ar fi perfect.
În ceea ce priveşte diferenţa de putere, da, e mare. Şi la placa grafică e diferenţă. Dacă vă uitaţi la specificaţiile celui din mijloc, e exact cît un iMac, ceea ce nu-i corect.
Dar, dacă nu faceţi montaj video, mini dual duce liniştit. Şi filme, şi joculeţe. Cît despre softurile de serviciu, nu mai vorbim.
Partea bună la iMac e soluţia integrată. Nu te mai încurci cu cabluri.
Dacă ar fi după mine, aş lua în rate iMac-ul de 21”.
Eu detin un mini si pot spune ca este sub iMac ca performanta stock. Dar in mini am putut instala relativ usor un ssd si am dublat memoria cu costuri mici in timp ce iMacul habar nu am cat de usor s-ar putea desface. Racirea pe mini nu e foarte grozava, o conexiune video pe skype e suficienta ca sa imi ridice turatia la ventilatoare. Din pacate nu iti pot da informatii privind un monitor performant, personal folosesc 2 monitoare ieftine conectate la mini (nu am probleme de vedere si nici nu lucrez grafica). Oricum, nu ar trebui uitate problemele legendare ale ecranului de iMac.
Mulțumesc pentru păreri,înclinăm către Imac,UN Dell Optiplex 7010 MT plus un monitor Dell de 19 inch ajunge cam pe la 1060 de euro,ceea ce mi se pare foarte mult .Firma medicală spune că are și suport pentru mac,vom vedea mai multe acolo.Mă interesa mai mult cum merge răcirea Imac vs Mac mini,experiența mea cu Imac este cu un G5,nu tocmai plăcută,fan-urile se cam bagă pe turație mare chiar si la chestii mai simple,vizionat un film,flash pe internet,etc.,bănuiesc că între timp lucrurile au evoluat odată cu Intel și Nvidia.
al meu imac este f silentios si rece.
are un ventilator destul de mare pentru doua radiatoare babane (cpu si gpu). 1200 rpm in 99% din timp. nici la vizionare de full hd-uri nu urca in turatie f mult, doar pana la 1600 rpm. ca temperatura, nu l-am vazut peste 60 grade.
recomand imac, poti lua unul sh daca vrei.
De la trecerea pe intel, iMac-urile se mentin bine. Doar vara, daca se face cald in incaperea respectiva, recomand un soft pentru accelerarea vitezei ventilatoarelor peste cea normala dictata de sistem. La mine in apartament de exemplu, iMac-ul de 20” de aluminiu pe care il foloseste sotia, mai ma blagoslovea cu cate o blocare aleatorie din cauza caldurii din casa. Dupa ce am pus imac fan control, totul e super ok vara. De obicei iarna ii elimin softul in cauza.