Iar pentru calculatoriști e o pacoste! Ia poftiți de înlocuiți într-un text î din i cu â din a! Îmbătrînești pe taste!
Find & Replace? Fac asta zi de zi. Intr-adevar, e frustrant, dar nici nu imbatranesti
Păi nu ai cum face asta prin Find-Replace uzual, ci numai prin Find-Replace tag-uit, cum are Nisus! Cum faci:
Find all occurrences of ONLY internal î and replace it with â
If initial or final î let it unchanged
Ei?
Merci, Cattus! Asa e! Numai cine nu s-a lovit de asta nu intelege! Pai, nene, nu era mai bine cu o singura litera pentru un singur semn, exceptie facînd România (si derivatele)? Da’ domnii cacademicieni, acre au secretare si nu inteleg nema de calculator, uite ce-au facut! Ca inlocuiesti toate î-urile cu â-uri, apoi, toate â-urile avind spatiu in fata cu î-uri avînd spatiu un fata, apoi â-urile cu spatiu dupa, punct, virgula, doua puncte, trei puncte. Ei, cum e? Aici e bun Nisus. Da’ in Indesign sau in Quark dai in dambla!
Neîndoit că există o metodă dar nu este așa de simplă. Să reîncepem căutările după alta. Româna nu e așa de simplă.
Din câte știu eu â se folosește doar în interiorul cuvintelor gen amândoi și pâine. î se pune capetele cuvintelor - asta include și cuvintele compuse gen reîncarnare sau neîncredere ... pentru astea putem face o regulă de find&replace; ?
Eu încă folosesc î din i şi refuz noile norme de tip nicio. de multe ori mi s-a atras atenţia, am încercat să explic de ce, iar cînd nu s-a înţeles nu mi-am bătut capul. Îmi doresc să vină o zi în care un DOOM cumpărat cu 5,10,20 sau 100 de ani în urmă să fie încă valabil (cazul limbilor „stabilizate”: franceza, engleza):
Încă o dată: de ce simplu, cînd se poate complicat? Toate limbile merg spre simplificare, numai a noastră a mers spre complicare. Excepția cu â din a pentru România e una istorică. Adică de la Roma, de la Imperiul Roman (care, în forma Romînia, nu mai are nici o noimă). E o chestie de tradiție și se poate accepta ca o limbă să aibă excepții (vezi engleza, child-children). Dacă există cuvîntul “nici” (nici tu, nici acum), cuvîntul “vre” nu există. Deci nu se poate face analogia “nicio” cu “vreo”. He he, ia ascultați aici dacă putem înțelege ceva: vreo cîțiva și nicio dată! Ehe, mare ți-e grădina, Doamne!
Faptul că comuniștii au impus î din i n-are nici o relevanță. Asta era o reformă plănuită de aproape o sută de ani, din timpul lui Titu Maiorescu, dar a fost considerată prea revoluționară. Î intern (ca în “reînceput” sau “neîncetat”) denotă un cuvînt compus. Pentru cei ce învață limba română e absurd! Dar ia priviți aici altă absurditate: “a doborî” și doborând”! Și multe alte tîmpenii pe cale de consecință.
Probabil că, peste alți zece ani, vom schimba din nou, că e prea gogonată.
Încă o dată: de ce simplu, cînd se poate complicat? Toate limbile merg spre simplificare, numai a noastră a mers spre complicare. Excepția cu â din a pentru România e una istorică. Adică de la Roma, de la Imperiul Roman (care, în forma Romînia, nu mai are nici o noimă). E o chestie de tradiție și se poate accepta ca o limbă să aibă excepții (vezi engleza, child-children). Dacă există cuvîntul “nici” (nici tu, nici acum), cuvîntul “vre” nu există. Deci nu se poate face analogia “nicio” cu “vreo”. He he, ia ascultați aici dacă putem înțelege ceva: vreo cîțiva și nicio dată! Ehe, mare ți-e grădina, Doamne!
Faptul că comuniștii au impus î din i n-are nici o relevanță. Asta era o reformă plănuită de aproape o sută de ani, din timpul lui Titu Maiorescu, dar a fost considerată prea revoluționară. Î intern (ca în “reînceput” sau “neîncetat”) denotă un cuvînt compus. Pentru cei ce învață limba română e absurd! Dar ia priviți aici altă absurditate: “a doborî” și doborând”! Și multe alte tîmpenii pe cale de consecință.
Probabil că, peste alți zece ani, vom schimba din nou, că e prea gogonată.
Scrierea cu â e justificată doar acolo unde mai permite păstrarea apropierii de forma cuvântului latin originar: mână (și nu mînă), câine (și nu cîine). „Simplificarea” care ar rezulta din eliminarea lui â în aceste cazuri ar fi dăunătoare. Am scuti efort, dar am pierde din claritate, iar situația asta are alt nume: comoditate.
Încă o dată: de ce simplu, cînd se poate complicat? Toate limbile merg spre simplificare, numai a noastră a mers spre complicare. Excepția cu â din a pentru România e una istorică. Adică de la Roma, de la Imperiul Roman (care, în forma Romînia, nu mai are nici o noimă). E o chestie de tradiție și se poate accepta ca o limbă să aibă excepții (vezi engleza, child-children). Dacă există cuvîntul “nici” (nici tu, nici acum), cuvîntul “vre” nu există. Deci nu se poate face analogia “nicio” cu “vreo”. He he, ia ascultați aici dacă putem înțelege ceva: vreo cîțiva și nicio dată! Ehe, mare ți-e grădina, Doamne!
Faptul că comuniștii au impus î din i n-are nici o relevanță. Asta era o reformă plănuită de aproape o sută de ani, din timpul lui Titu Maiorescu, dar a fost considerată prea revoluționară. Î intern (ca în “reînceput” sau “neîncetat”) denotă un cuvînt compus. Pentru cei ce învață limba română e absurd! Dar ia priviți aici altă absurditate: “a doborî” și doborând”! Și multe alte tîmpenii pe cale de consecință.
Probabil că, peste alți zece ani, vom schimba din nou, că e prea gogonată.
Scrierea cu â e justificată doar acolo unde mai permite păstrarea apropierii de forma cuvântului latin originar: mână (și nu mînă), câine (și nu cîine). „Simplificarea” care ar rezulta din eliminarea lui â în aceste cazuri ar fi dăunătoare. Am scuti efort, dar am pierde din claritate, iar situația asta are alt nume: comoditate.
Of, am auzit de atîtea ori acest tip de argumente, încît m-am plictisit. Asa s-a scris acum 150 de ani: ê - vêntu, î - rîpă, â - pâine șamd. Aveam 5 semne pentru un singur sunet. Iar româna avea 60% cuvinte de origine slavă! Vă rog, lăsați această problemă în seama celor de meserie! Uite cîteva exemple, ca să fiu bine înțeles: FÂN ~uri n. Nutreţ din iarbă cosită şi uscată. ♢ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum
Sau din maghiară! GÂND, gânduri, s.n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. îi treceau multe gânduri prin cap. ♢ Expr. A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-şi lua (sau a-şi muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunţa la orice speranţă. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a şovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-şi face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. închipuire, imaginaţie, fantezie; inspiraţie. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieşit din gând. ♢ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am aşteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aştepţi. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenţie, plan. A venit cu gând bun. ♢ Expr. A-şi pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenţii rele faţă de cineva. A-l bate (sau a-l paşte etc.) gândul = a intenţiona, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorinţă, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.
Pentru că problema e ca româna NU E O LIMBA ETIMOLOGICĂ, ci FONETICĂ! Deci scriem cum auzim! Și nu auzim două feluri de î!
De fapt, româna are 3 instanțe unde î și â notează foneme (sunete) diferite, dar astea NU au nici o legătură cu grafia î sau â. î/â din gîde/gâde nu e identic cu cel din pămînt/pământ (unde e nazal) și nici cu cel din împărat, îmbie unde e, vai nouă, sonanta m/n cu punct dedesubt, ca în indo-europeana arhaică, probabil (ṃ ṇ). Dar deja depășim prea mult punctul de plecare.
!
