“Everybody has a plan untill they got punched in the teeth”, citez aproximativ din marele filosof Mike Tyson.
Si planul meu a fost simplu, RAID0 ultrarapid cu backup prin Time Machine pe un Synology.
A functionat impecabil timp de vreo 3-4 ani, chiar am avut situatii in care nu s-a defectat nimic, dar am sters eu din greseala niste fisiere si a fost simplu de recuperat.
Numai ca am dezactivat Time Machineul acum vreo luna si ceva, din motive obiective (am mutat niste fisiere de vreo 20 TB de pe niste harduri pe altele si am stat sa cataloghez zile in sir pe Lightroom, iar de pe RAID mergea mult mai rapid) si nu am mai re-activat TM pana in ziua fatidica. Stiu, e prostia/inconstienta mea, dar nu e nevoie de lectii suplimentare, stiam prea bine ce am (de) facut, aveam si mijloacele necesare la indemana, dar nu am facut-o.
Case closed + cenusa in cap.
Azi am luat defunctul array de la doctor, diagnosticat cu deces total si final, ca matrice RAID0.
O nota proasta pentru Noumax, la care am lasat mai intai (fiindca era cumparat de la ei) LaCie-ul, doar ca sa arunce o privire.
Mi-au spus abia a doua zi ca ei nu se pot ocupa, ca doar au rulat un soft care mi-a diagnosticat probleme pe unul dintre cele 5 harduri.
Cand am ajuns la recuperari-date.ro (si recomandarea lor), mi s-a spus ca de fapt am doua harduri cu probleme. De ce, m-am tot gandit, pana am intrebat si mi s-a raspuns.
Fiindca cineva (nu eu) a umblat in harduri (le-a desfacut carcasa) si a imlocuit PCB-urile intre doua dintre harduri (adica s-a luat PCBul de la un disc bun si s-a inlocuit la discul distrus, astfel nici cel bun nu a mai functionat ok). Eu am cumparat LaCieul nou, n-am umblat si n-as fi incercat asta niciodata, deci nu mai ramane in cercul suspectilor decat Noumax. Chiar imi pare rau sa spun asta aici, mai ales ca am avut intotdeauna o parere foarte buna despre ei, dar de data asta era mai onest sa-mi spuna ca au desfacut carcasa HDD-urilor in conditii improprii si as fi inteles, ca doar au incercat sa ma ajute.
In fine, una peste alata, cei de la recuperaridate.ro mi-au spus ca nu cred ca interventia amatoriceasca ar fi afectat in vreun fel hardurile sau recuperarea lor, dar vorbim ca principii si de onestitate fata de un client vechi (asta eram eu).