Anunt pe aceasta cale un nou tip de iPod: cel care poate fi reinviat din morti.
Am avut iPodul cu mine in vacanta, l-am folosit cu mare bucurie vreo 2-3 zile, dupa care a cedat: murea, iar cand il porneam imi arata fața aia trista. Daca puneam urechea pe el auzeam cling-clang; am zis, gata, s-a bulit hardul. Numai bine, imi iau un iPod Touch…
Am incercat de cateva ori sa vad daca se razgandeste, dar nu.
Ajuns acasa, am vrut sa-l leg la Mac, sa vedem ce mai zice. Am apasat intr-o doara pe buton si iPodul a pornit ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. L-am testat cu Disk Utility: OK. L-am lasat cateva ore si in TechTool Pro, dar m-am plictisit si l-am oprit. Merge fara probleme de atunci. (Dar totusi cred ca are vreo buba la disc, care va aparea mai incolo)
Asa ca cei cu iPoade busite: mai dati-le o sansa, poate si ele pot invia.
Asta a fost vestea buna. Aia rea e ca bateria de PowerBook a cedat: ma mai tine cam un sfert de ora. Are ceva mai mult de un an si pe asta chiar am tratat-o ca la carte… 486 cicluri, 36%, conform lui coconut. Alti 500 de lei, alte cateva saptamani de asteptare…
Ma cam oftic, nu a tinut nici macar cele 18 luni anuntate de Apple. Cea veche m-a tinut aproape 3 ani, si mai mult in priza a stat.