2 din 2
2
editor texte
  [ Ignoră ]   [ # 16 ]
Avatar
RankRankRank
Member
Din: Bergerac
Macuser din: 15.12.07
ss silvestru - 15 Septembrie 2008 01:42 AM

care e programul oficial de editare text al mac-ului- anume cel cu care se lauda mai tare, avand competentele de manevrabilitate cele mai inalte? eu, de pilda, am descarcat openoffice-ul, dar nu cred ca lucrurile sa se invarta doar in zona asta.

Nu există nimic mai tare decât Office for Mac. Acum e la versiunea 2008 care e semnificativ mai slabă decât cea de pe Windows, dar mult mai bună decât orice alt program Office pentru Mac, cel puţin la felul în care le folosesc eu. Dacă totuşi nu ai nevoie măreţe, merge foarte, foarte bine şi e foarte prietenoasă suita iWork care are un editor de texte, un spreadsheet şi un program de prezentări. Are lucruri mult mai mişto ca în Office, dar îi şi lipsesc altele. Avantajul e că costă doar 79 USD pe Apple Store şi o poţi descărca online. E destul de compatibilă cu Office, cel puţin la nivel de editor de texte mie nu mi-a dat nici o eroare majoră vreodată. Eu am încercat să mă limitez la ea, dar nu am putut din motive de Excel şi funcţii financiare, mă rog, nebunii, aşa că acum am şi iWork şi Office 2008.

 Semnătură 

Muşcat de măr

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 17 ]
Avatar
RankRankRankRank
Sr. Member
Din: Buchenland
Macuser din: 06.09.05

Referitor la editoarele de text de pe Mac: la urma urmei cel mai bun editor este cel care-ţi oferă tot ce-ţi trebuie ţie, la un preţ acceptabil pentru tine. Word nu mai are nevoie de prezentare, dar să nu uităm că totuşi nu este un simplu editor de text ci un monstru de program cu multe facilităţi care s-ar putea să nu folosească tuturor. Plus că este legat de Excel şi Powerpoint, programe pe care nu le foloseşte toată lumea. Există şi alte editoare de text foarte capabile pe Mac, cu un set de facilităţi axate strict pe procesarea de text: Nisus Writer şi Mellel sunt două dintre ele.

 Semnătură 

⌘-N

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 18 ]
Rank
Newbie
Din: 
Macuser din: 14.09.08
Cattus Thraex - 15 Septembrie 2008 01:48 AM
mhs - 14 Septembrie 2008 02:37 PM

Salut

De putin timp am un MacBook Pro. Ca editor de texte - reflex vechi - Word for Mac. Problema: cand folosesc tastatura romaneasca - automat word-ul schimba fonturile in Minion Pro…. Stupid si foarte neplacut pentru ca trebuie sa redactez o carte care este redactata in word cu arial cu caractere romanesti. Culmea e ca Mac le vede, dar cand vreau sa scriu o patesc… Va rog ajutor .

MHS

Problema asta a mai fost dezbătută și redezbătută la rubrica . RO. De ce nu citești acolo mai întîi, nu ar fi mai simplu? Oricum, din felul cum pui întrebarea, eu aș zice că nu ți-ar strica un pic de lectură, ar dura maximum juma de oră, dar ar fi cu folos.

Nu stiu ce ar trebui sa fac si sa mai citesc (ma scuzati pentru ca nu sunt deloc abil in calculatoare), oricum ii multumesc lui Iaru pentru ajutorul direct si rapid, s-a rezolvat problema cel puțin in ceea ce privește arialul.
Mutumesc inca odata

Profil
 
  [ Ignoră ]   [ # 19 ]
Avatar
RankRankRankRank
Sr. Member
Din: Bucharest, White Pond (= Balta Albă)
Macuser din: 11.10.05

Dacă vrei să rezolvi rapid și să pricepi DE CE se întîmplă așa, a citi 15-20-30 de minute nu e mult, e chiar mare economie de timp. Nu te ascunde în spatele lozincii „nu mă pricep”, nimeni nu se pricepe la început, citește și întreabă.

 Semnătură 

Cattus sum et thraece loquor
Pisica joacă rolul de tampon asupra efectelor patogene ale stresului. O pisica în casă înseamnă, deci, scăderea tensiunii arteriale, deci și a riscurilor unei boli cardiace. Mai multe pisici, tot mai multe…

Profil
 
   
2 din 2
2