Pe mine mă deranjează – și este efectiv o stîngăcie (cu asociație birocratică neplăcută) elipsa particulelor (prepoziții, pronume) în construcții ca: Activare ascundere (păi e activare sau ascundere?); activare efect de lupă (a doua prepoziție a rămas, totuși; și mai „elegant” ar fi fost activare acces lupă, nu?; Terminare forțată Finder, Actualizare software… etc.

O alternativă e construcția cu genitiv/dativ: Activarea ascunderii, actualizării ețetera…

Dar e vorba de ex. de Dock: el nu se ascunde ci este ridicat/elevat (mă rog…) sau nu, vizibil sau nu – ce-ar fi așadar: Setări de vizibilitate? Mai exact, de ex.: Elevare activată/dezactivată;

Și în plus am o nelămurire: de ce cu literă mare în sub-submeniu? „Întrerupe“ continuitatea: Dock > Activare > poziționare (apropo: poziționare e pretențios, e un neologism cu conotații militar-abstracte, termenul mai terestru este poziție sau amplasare), așadar: Amplasare la stînga. De fapt: pe verticala stîngă/dreaptă – și de fapt: pe verticala dreaptă/orizontală centrală etc. (meniul nu oferă toate posibilitățile ascunse în sistem, 9 combinații, cred)

Și așa mai departe. Asta ar fi una din soluțiile „tactice” posibile în evitarea elipselor. Principiul e așadar evitarea unei stîngăcii de stil/gramatică prin căutarea unui cuvînt cu grad de generalitate superior, care să îmbrățieșeze toate s(e)tările posibile ale funcției.

Nu am cum ști dacă această discuție a avut loc – să nu fie cu bănat dacă dau cu bîta în vreo baltă bine bătucită – dar m-ar interesa logica ei dacă a fost purtată.

Rugămintea este să discutăm în threadul ăsta despre stil/gramatică în Dock în general dar să se deschidă un thread nou pentru fiecare termen în parte.

Rezon.

Nu știu însă cum să le despart… Mă ocup cît de curînd, sau propune ceva (eventual pm)

Problema cu româna e că multe substantive s-au format din infinitivul vechi al verbelor (cel cu „pronire”, „redare”) față de alte limbi romanice unde s-au format de obicei cu prepoziții gen „-cion” (-țiune, -ție). De aceea câteodată sună ciudată expresii gen „Activare ascundere” unde unul se vrea a fi verb (activare - infinitivul lung din Gramatica limbii române, Ed. Academiei, Vol. I, p. 266) și unul substantiv (ascundere).

Ar fi perfect dacă am avea mai multe substantive care se termină în „-ție”, „-țiune”, ca de exemplu „acțiune”. Atunci „activare acțiune” nu mai sună ciudat. Dar nu avem. Totuși dacă întreg stilul dintr-o traducere este așa impersonal, atunci omul când folosește programul nu i se mai pare așa ciudat.

Pentru că dacă ai o listă de opțiuni ca de exemplu:

✓ Activare separatori intermitenți
✓ Activare navigare fără urme
✓ Activare efect de lupă

ș.a.m.d.

atunci nu mai sună așa ciudat (mie nu-mi sună deloc ciudat). Ideea e că primul cuvânt trebuie privit ca un verb (substantivizat), iar următoarele ca substantive (și între acestea e normal să fie prepoziții, gen „activare efect de lupă” și în niciun caz „activare efect lupă”). Și așa le privești din reflex când folosești în mod curent localizarea.

O opțiune e și renunțarea totală la primul verb substantivizat (acolo unde se subînțelege sensul):

✓ Separatori intermitenți
✓ Navigare fără urme
✓ Efect de lupă

Iar acolo unde sună extraordinar de urât și e nevoie totuși de verb s-ar putea folosi forma de imperativ plural (pt. politețe): ex. Activați…

Mi se pare bună observația. Acolo unde elipsa nu funcționează că nu se înțelege trebuie un imperativ?

Am găsit acuma un exemplu bun pentru ce ziceam mai sus în Norton Antivirus. La un moment dat în setări apare opțiunea „Limitare extragere de date”. Eu cred că aici s-a tradus prost. Trebuia „Limitare extracție de date”. Așa se vede mult mai clar care e acțiunea (limitare) și la ce se referă acțiunea (la „extracția de date”). Limitare e verb la infinitivul lung (cu valoare de imperativ), iar extracție e clar substantiv.

VlAdLitteram - 25 Februarie 2011 03:42 PM

Mi se pare bună observația. Acolo unde elipsa nu funcționează că nu se înțelege trebuie un imperativ?

Păi acolo unde folosirea infinitivului lung sună prea forțat și nici elipsa nu funcționează, atunci sigur trebuie apelat la imperativ (eu aș prefera totuși forma de politețe a imperativului, „Activați” și nu ”Activează”). Dar cazuri ca acestea ar trebui să apară foarte rar. De cele mai multe ori ar trebui să funcționeze elipsa sau forma de infinitiv lung („Activare”).

Nu țineam minte că inf. lung are și val. de imperativ, dar nu mi se pare că funcționează. Eu aș fi tradus limitează extragerea datelor. Prticipii, inf. lung, reflexive impersonale, etc. – limbă de lemn.

Și eu prefer forma politicoasă cînd e voba de texte pe care mi le adresează programatorul mie. Cînd dau eu comenzi mașinăriei o tutuiesc (și o mai și înjur). Iar cînd aparatul mă anunță că face ceva, fie e programat la reflexiv, fie la pers. 1 singular – dar astea sînt directive care trebuiesc stabilite o dată pentru totdeauna – e o controversă lungă, care a mai avut loc aici.

Acuma îmi vin în cap numai indicatoare rutiere gen “oprire!”, “ocolire la stânga!”, astea sunt cu valoare imperativă. Apoi mai e și asta că tradițional în română butoanele/comenzile din tehnică (mașini, roboți, automobile) s-au pus la infinitivul lung. Un robot ar avea un buton/o comandă “Activare” și nu “Activează”.

Asta e senzația mea. De asta mi se oare că sună mai potrivit infinitivul lung în comenzile din meniuri.

Da, înțeleg, e o observație utilă.

Pe de altă parte, sistemul rutier (inactiv) nu e întrutotul comparabil cu o interfață de mașină care are și funcții/procese autonome.

Acuma mai sunt două probleme. Odată că mulți termeni sunt ambigui, nu e clar dacă se referă la utilizator sau la computer. De exemplu “autentificare”. Nu e totdeauna clar la cine se referă, chiar tind să cred că se adresează utilizatorului („autentifică” sună aici exagerat). Sau la fel în cazul unor comenzi ca “renunță”, e greu de susținut că mașina trebuie să renunțe și nu utilizatorul.

Apoi e și o problemă de uniformizare. Atât ghidul de la i18n cât și ghidul Microsoft spun că butoanele care conduc la alte meniuri trebuie trecute la infinitivul lung. Și atunci într-un meniu care deschide alte meniuri în cascadă, o parte din comenzi vor fi impersonale, altele la imperativ singular. Ceea ce poate părea relativ ciudat. O să pun mâine aici o captură ca să vedeți mai clar la ce mă refer.

Eu imi aduc aminte vag cum arata sistemul 7.1 Mac in romana. Se baza pe un dialog tutuit cum zice Vlad. Si acest lucru dadea curaj unui incepator in ale computerelor pe atunci (eu). De exemplu, era fereastra de copiere pe discheta: pe bara de titlu scria “Copiere” in fereastra aparea acel cap cu un balon de dialog (specific sistemelor Mac de atunci) si scria in functie de eveniment: “Citesc”, “Scriu”, “Verific” si nu “Citire”, “Scriere”, “Verificare”... In cazul cautarii unui fieier, la fel pe bara de titlu era scris “Cautare” aici era prezentata functia, in interiorul ferestrei era “Caut”... [nume fisier] iar butoanele erau “Caută” si ”Renunță” Imi cer scuze de offtopic, dar modul respectiv de adresare face invatarea utilizarii computerlului mult mai usoara, simteam computerul ca pe un partener de dialog, nu ca pe o masina impersonala. Parerea mea.

Nu e nimic offtopic, doar asta discutăm aici. Totuși, aș întreba, nu cumva ți se părea computerul mai apropiat pentru că pur și simplu era în română? Crezi (întreb doar) că dacă era impersonal nu ți s-ar fi părut la fel de “încurajator”? Întreb pentru că eu prima experiență cu localizarea am avut-o în Windows (unde era folosit stilul impersonal) și când am trecut de pe engleză pe română instant parcă am intrat în altă lume. Totul părea mult mai simplu și parcă amuzant (în sensul de prietenos, nu de hilar). Nu cumva apropierea asta de calculator s-a datorat simplului fapt că era în română și nu neapărat stilului de adresare?

Ok, am găsit o imagine foarte sugestivă pentru ceea ce vroiam să zic. La i18n.ro s-a decis (după lungi discuții) că în meniurile care conduc la alte meniuri (sau meniuri care deschid noi meniuri în cascadă) să se folosească forma impersonală (infinitivul lung). Argumentele au fost multe, nu le reiau. Totuși asta câteodată ne duce la situații ciudate, care ar putea fi evitate dacă am folosi întotdeauna infinitivul lung.

Și de ce zic asta.

1. Sunt mai multe feluri de butoane și comenzi într-un program. Pentru unele ne este clar tuturor că trebuie traduse ca substantive (de exemplu un buton Image Size din meniul Edit va fi tradus întotdeauna Dimensiune imagine).

2. Apoi sunt altele care nu au sens imperativ, pentru că nu au finalitate, ci conduc la meniuri adiționale (exemple sunt cazurile din imaginea atașată „Import chei…”, „Export chei…”, „Ștergere chei selectate…” - ele NU SUNT comenzi date calculatorului, sunt pur și simplu meniuri adiționale).

3. Apoi mai sunt textele care se adresează utilizatorului și nu calculatorului (ex. Revocare/Anulare, Autentificare, Deplasare sau dacă vreți „renunțați”, „autentificați-vă”, „duceți-vă”), care nu pot fi puse la imperativ singular din cauza politeții.

4. Și atunci rămân doar comenzile imperative date calculatorului care ar putea fi traduse la imperativ singular, dar acestea în realitate nu sunt chiar așa de multe. Infinitivul lung joacă și rol de imperativ în română: și exemple sunt multe, imaginați-vă doar sintagme ca „răbdare, mă ocup acum” (răbdați, mă ocup acum), „hai, mișcare” (hai, grăbiți-vă), sau la negativ gen „fără supărare” (nu vă supărați), sau articulate gen „trecerea interzisă”. Sigur de multe ori aceste verbe la infinitivul lung s-au substantivizat, dar asta nu arată decât că sunt foarte des folosite în limba română. De aceea cred că se pot traduce și comenzile imperative prin infinitivul lung (forma impersonală) în loc de imperativ singular.

Și atunci, întreb, nu e mai bine să avem o traducere uniformă a meniurilor, fără să trecem de la infinitivul lung, la imperativ plural (politețe) și la imperativ singular? Nu mai bine avem o singură formă impersonală (atât pentru substantive cât și pentru verbe), dacă aceasta poate înlocui cu succes verbele predicative?

P.S. Eu nu zic să avem stilul ăsta telegramat gen „Activare efect lupă”. Putem desigur să zicem „Activare efect de lupă”. O prepoziție în plus nu face rău nimănui dacă facem textul să sune mai bine.