... (apropo, cum traducem log in, verb și substantivul?).
…
log·in [lawg-in, log-] noun Computers . 1. the act of logging in to a computer, especially a multiuser computer or a remote or networked computer system. 2. a person's username and password that allows them to log in to a computer system, network, or user account.
Actiunea de a avea access la un sistem informatic a fost modelată după acțiunea de a avea access într-o clădire de birouri. Pentru ca să intri (in) sau să ieși (out), nenea portarul trebuie să te înregistreze (log) în catastif.
În românește ... Intrare și Ieșire (cum a zis și alin). Autorizare nu prea ar merge - are connotații că dai tu autorizație cuiva - se confuzează userul. Și Înregistrare sună de parcă vrei să dai drumul la microfon să înregistreze ceva.
E perfect și Logare / Delogare - da’ nu e un neologism încă acceptat.
Dex Online zice
- LOGÁ,loghez, vb. I refl. A se identifica, pe o pagină de internet securizată, prin înscrierea numelui de utilizator și a parolei stabilite la înregistrare. – Din engl. log (in sau on) Sursă: Această sursă include definiții ale unor cuvinte de uz curent care nu există în nici unul din celelalte dicționare ( Neoficial )
Mulțam, Sergiu, tocmai voiam să deschid eu topicul cu asta.
autentificare, cum zic unii, este „legalizare” ca la notariat.
legitimare, aș zice eu (ca în: „vă rugăm să vă legitimați la intrarea în instituție”) – analog cu originalul așa cu l-ai descris tu.
Trebuie să poată fi deosebit de „înscriere” (prima legitimare, cînd se lasă niște date personale în schimbul unui nume de utilizator sau pseudonim și al unui cod de acces sau unei parole.
Problema e că la ieșire… te „delegitimezi”? înscriere-descriere
Altă analogie ar fi cu pontajul (asta înseamnă de fapt verbatim „log-in”.
Și: definiția „neoficială” din DEXonline e aiurea, căci a (se) identifica nu înseamnă în română a își dovedi identiitatea (civilă) ci altceva, nu insist. Și DEXul oficial trebuie luat deseori cum grano pixalis, darămite cel neoficial…
De ce vă complicaţi? Indiferent de cuvintele folosite, cu ce avem noi acum în limbă nu putem decît parafraza. Şi ar fi prea complicat, artificial. Orice cuvînt am folosi, ştim de fapt că el ar trebui să denumească în acelaşi timp două realităţi sau mai multe: tastarea parolei şi intrarea în sistemul de operare. Cum faci cînd intri în casă? Descui, deschizi şi păşeşti înăuntru. Cum descrii asta unui prieten altfel decît spunînd ... am intrat în casă? Detaliile se subînţeleg, iar realitatea lor lingvistică e irelevantă.
Pe de altă parte, am putea folosi, într-adevăr, login. L-au luat şi alţii, iar peste cîţiva ani nimeni nu-i va mai simţi, ca noi, acum, izul de mecanic, de artificial, de străin, de… cum să-i zic, de tinichea sunînd a gol. Va fi de-al nostru. Sau am putea folosi unul deja existent, a intra ori altul, cît mai apropiat de nevoi, dar nu mecanizat, forţat, ca să includă toate realităţile pe care trebuie să le denumească.
... pt ca esti constrans de spatiul in care trebuie sa afisezi acel mesaj. Ce te faci cu un telefon mobil de ex? O alta problema este de usability: lungesti timpul in care actiunea este inteleasa.
Repet: pentru ideea de intrare sunt destuel idei. Pentru ieșire – nu. Ciudat… Pe de altă parte, problema e la intrare – că de ieșit se înțelege mai simplu cum devine – cel puțin în română… Oricum, cînd propuneți ceva, trebuie la pachet.
De ex.: A se înscrie/a ieși.
Poate nici nu e nevoie să fie precis denumită acțiuneqa în sine: cîmpul se poate numi Parola: – în ideea că oricine știe de ce.
Se mai pune întrebarea ce e mai adecvat aici: un barbarism (care, ca și altele, se va încetățeni pînă la urmă, firește) sau o invenție lingivstică?
O idee ar fi dacă se poate concepe un fel de matrice care să enumere criterii de (in)adecvare în asemenea cazuri. De exemplu: e neologism? Derivarea e firească? Rădăcina e sau nu polisemantică? etc. Dacă se poate, ar servi și în alte cazuri.
logare/delogare e dublu barbar, ca împrumut și ca derivare a unui împrumut prin prefixul privativ „de~” – și doar n-o să zici loginare-logoutare
(de)legitimare.
În DE e vb. an-/abmelden (un compus cu prefix în ambele cazuri, cu substantivele corespuzătoare). N-are echivalent: în Swejk e „a raporta”, la școală e „a (se) înscrie”, poate fi „a face reclamație/depune o plîngere”, a înștiința etc..
În cazul Apple, nu uitați: traducerea poate fi și ușor la ștó – dacă e un banc bun, e aceptabil (zic eu).
... e ceva defect la raportul dintre forul academic lexicografic și uzanța reală, și anume că presa (sursă principală a limbii „vii”) e plină de agramați și de inși lipsiți de urche și de mînă și de creier la scris. Așa că propun să nu fim excesiv de creduli cu asta: NOI facem limba. NOI!!!!
