și eu sunt pentru softuriile zise „libere” și, mai ales, pentru accesul liber la informația de interes public, la canalele de comunicare și pentru protecția contra cenzurii și abuzului. Bătălia se dă
– la nivelul ACTA-SOPA-PIPA-SADOPI three-strike etc.
– în țările unde televiziunea „publică” nu e aservită găștilor care se perindă prin Servicii și Parlamente și este „liberă” în sensul cel mai larg, la nivelul legislației care asigură misiunea de informare și culturalizare a serviciilor media „de stat”.
– în domeniul legislațiilor naționale și acordurilor transnaționale, de regulă abuzive, ale diverselor Ministere ale „Apărării” și altor servicii cu înclinații (anti)teroriste și totaltare, ale unor provideri umili(iți) sau docili etc.
Acolo este necesară vigilență civilă și prezență de spirit.
Altminteri, tot așa cum fiecare are dreptul să își decline liber identitatea așa cum o percepe/dorește să fie percepută („artist”, „poet”, „român”, „european”, „creștin”, „mohamedan”, „ortodox” sau „agnostic”, „evreu” sau „biciclist”, etc. etc.) și (evident) să acționeze în consecință, tot așa orice persoană care se socotește „autor” (și orice muncă de tip creator – programare, literatură, arte vizuale, arte aplicate etc. – atrage după sine prin lege și automat calitatea de „deținător de drepturi”) are dreptul de a decide dacă preferă să muncească gratis sau dacă și cum dorește să fie (răs)plătit. Ca „utilizator”, noi avem dreptul de a accepta sau nu condițiile în care autorul ne pune la dispoziție munca lui sau rezultatul ei. Cam așa înteleg eu (simplificînd puțin) conceptul „liber” în acest context.
De aceea mi se pare nepotrivit (ca să nu zic abuziv) să culpabilizezi un autor pentru alegerea lui, adică pentru simplul fapt că face uz de un drept – de altfel inalienabil și inamovibil prin lege, și nu opțional. Iar faptul că o faci (și încă cu condescendență) este problema ta, nu a autorului.
În acest context, cred că ar trebui găsită o modalitatede a remunera munca (nu puțină) la acest manual. Pecuniar sau altfel. Prin subscripție, contribuție voluntară, micropayment, crowdfunding, preț de vînzare, publicitate sau sponsorizare – e de văzut. Este alegerea particpanților și autorilor proiectului.
În orice caz, înainte de a îmi permite eu să mă ating de el, așa cum sugerați (și mi-ar face plăcere), doresc să știu exact ce parte aparține cui. Îmi doresc, și cred că acest lucru ar trebui făcut public în mod explicit și detailat printr-o notiță editorială, așa cum se obișnuiește. Altminteri se creează o situație juridic problematică, profesional lipsită de colegialitate și, în fine, și mai îndoielnică din punct de vedere etic. Fiecare dintre autori trebuie să își exprime opțiunile cu privire la intervenția în text sau în prezentare și la alte amănunte. That’s the law.
Așa se cuvine între colegi, chiar dacă unii avem păreri atît de deosebite, încît alții cu mare plăcere și-ar turti reciproc nasul în mod repetat și insistent 
