Applecați de acasă: Pisica neagră lipseşte noaptea de acasă

Marți, Septembrie 01, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 19 august 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Dacă sînteţi veteran pe Mac, nu mai citiţi numărul ăsta. Dacă aveţi încredere în sistem şi nu sînteţi un Minitehnicus, aşezaţi-vă liniştit în banca voastră! Dacă lucrurile merg, capul nu vă doare şi nu vă simţiţi balonat(ă), înseamnă că acest articol e inutil. Altfel riscaţi să aflaţi lucruri la care nici cu gîndul n-aţi gîndit. Şi să intraţi la o idee, apoi să daţi în fandaxie, din fandaxie în ipohondrie şi, mîine-poimîine, şi nimica mişcă.

Pe scurt, e vorba de experienţa traumatizantă a veteranilor Windows care s-au hotărît să facă pasul cel mare şi să guste din mărul oprit nu din grădina ursului, ci din curtea lui Steve Jobs.
Ca orice veteran autentic, prima observaţie care îl va tulbura pe noul venit e cea legată de memorie. Că are 1 GB, că are 8, după scurt timp, omul nostru constată cu stupoare că sistemul i-a mai lăsat liberi cîţiva megi, acolo, ca pentru sărăntoci. Va restarta, va sta cu ochii pe RAM ca pe butelie şi, în scurt timp, va ajunge unde a plecat… „Bre, ce bug păduchios, ce sistem imbecil – îşi va spune nefericitul –, las’ că-i dau eu de (în) cap!“ Zis şi făcut. Va căuta pe net şi primul care-i va sări în cale va fi iFreeMem. Ce face numitul program, care mai şi costă vreo 8 euro? Păi, curăţă memoria sistemului de resturi, astfel încît, zice el, eliberează totul pentru aplicaţiile deschise. O fi. Numai că ocuparea memoriei pînă la capătul tunelului nu e un bug, ci, cum ştiu cunoscătorii, o utilitate. OS X gestionează astfel memoria: păstrează încărcarea în RAM a programelor recent închise astfel încît, la relansare, durata încărcării se scurtează simţitor.

Mai mult, dată fiind arhitectura sistemului, alocarea dinamică a memoriei permite fiecărui program să folosească atît de multă memorie cît poate sau cîtă simte sistemul că e nevoie. Da, ce frumos e în teorie, veţi spune… dar de ce sacadează uneori? Asta înseamnă că aveţi prea multe programe deschise şi prea puţin RAM. E suficient, dacă aveţi ceva important de făcut, să închideţi programele inutile şi să relansaţi programul cu care veţi avea de lucrat. Da, dar tot sacadează, veţi spune. Atunci, sigur nu e de la memorie: verificaţi cît hard liber aveţi şi executaţi o revizie generală, aşa cum v-am explicat în alte dăţi! Dar nu uitaţi. Dacă aveţi 1 GB RAM, degeaba îi veţi cere lui Photoshop să grăbească pasul, sau lui Premiere să randeze mai iute. Are şi maşina demnitatea ei… Deci: feriţi-vă de măgăruşul iFreeMem!

O altă nefericire (moştenită din Windows) e nebunia optimizărilor de tip „speed disk“. N-am să fiu ipocrit să spun că nu e nevoie. Dar, dacă sînteţi un utilizator obişnuit (net, text şi muzică sau filme), o astfel de operaţie nu e necesară mai des de o dată pe an. Uneori, nici atît. În cazul în care vă lăsaţi măcar o singură zi pe săptămînă calculatorul deschis, fără să doarmă, el, săracul, va avea grijă să facă curat la locul de muncă şi să pună fişierele mici în rafturile desprăfuite. Cel puţin în ultimii doi ani, eu, unul, n-am simţit nevoia nici unei optimizări de acest fel. Dacă, însă, demonul cel neadormit vă pune să semnaţi pactul cu sînge şi e musai să înfigeţi un program în Mac-ul dvs., atunci ţineţi minte: primul pe listă e DriveGenius, al doilea, TechToolPro şi abia la coadă, din punctul meu de vedere, iDefrag. Spre deosebire de Windows, OS X nu poate fi optimizat din interior. E musai să butaţi de pe un device extern sau de pe un alt hard. Aţi notat? Să mergem mai departe.

În sfîrşit, noul user de Mac, venit din ferestre, va căuta cu disperare un antivirus. Şi se va grăbi să instaleze ba Norton, ba BitDefender, ba Sophos, ba McAfee. Copii, că sînteţi ca copiii mei, nu trageţi, nu legaţi frînghiile. Nu nenorociţi Mac-ul, nu rupeţi procesoarele, nu otrăviţi fîntînile. Ascultaţi-mă pe mine, care v-am fost baci. Nu s-a scris nici măcar primul virus de Mac. De aceea, fără ezitare, iată ce e de făcut: dezinstalaţi, dezinstalaţi, dezinstalaţi!

Acestea fiind spuse, pisica neagră din camera întunecoasă se topi fără s-o fi văzut nimeni… Care pisică? Şi care flotă? Şşşşt!

Macul şi barosul

Autor: huk

Applecați de acasă: Vacanţă la mere

Marți, Septembrie 01, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 12 august 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Trecînd, deunăzi, pe lîngă un magazin sportiv, numai ce-i văd pe bicicliştii împătimiţi mînuind de mama focului şurubelniţe, pompiţe, cleşti, patente, măsurînd cu şublerul căşti şi apărătoare, socotind trasee şi schimbînd impresii. Ştiu, anul ăsta concediile nu mai sînt ce-au fost, dar bunele obiceiuri nu se pierd. Aşa şi cu Macu’. Ştiu că n-aţi avut bani să vă schimbaţi hard-ul, să puneţi un nou drive optic, da’, înainte de a închide capacul laptop-ului, hai să facem un plan de bătăie. De exemplu, să nu păţiţi ca zăpăcitul de Vlad, care a plecat la mare fără încărcător. Sau ca altcineva (că altfel nu pot să-i zic) care şi-a lăsat portabilul pe sleep, l-a pus în bagaje, a străbătut Atlanticul, a ajuns la destinaţie şi nu l-a mai putut trezi… Nu uitaţi, în cala avionului sînt pe puţin -30º, aparatele trebuie musai închise!

Deci cum transportăm maşina noastră multiubită? Dacă e s-o luăm sub braţ, nu-i rău să rămînă încărcată şi în sleep, să fie gata-ntotdeauna.

Dar dacă e să fim separaţi de soarta grea şi nemiloasă, lucrurile se complică niţel. Cei mai mulţi recomandă ca bateria să nu fie încărcată 100%, dar nici prea goală. În cazul în care bagajele se rătăcesc (eventualitate tot mai probabilă pe aeroporturi), o baterie care se întoarce goală-puşcă poate să fie nu numai nudă, dar şi niţeluş moartă.

Cum ziceam mai sus, hai să facem un plan de bătaie înainte de a închide capacul. Asiguraţi-vă la început că aveţi cel puţin 10% spaţiu liber pe hard. Nesătuilor care au hard-uri mai mari de 160 GB li se pare o blasfemie să stea cu 16 nefolosiţi. Blasfemie, neblasfemie, sistemul scrie swap-uri şi temporare tot mai mari, apelează la memoria virtuală mai vîrtos decît confraţii cu hărduleţe pitice. Mai mult ca sigur, în vacanţă se vor vărsa acolo poze cu duiumul, filme grele. Nu-i bine să hotărîţi taman în pauza de gîndire ce păstraţi şi ce nu. De aia, cu o zi înainte de plecare, scrieţi pe dvd-uri fişierele care pot lipsi din proximitatea dvs. regală. Încercaţi să nu vă zgîrciţi, scrieţi-le de două ori!

Apoi, procedaţi la o verificare generală a sistemului: rulaţi, pentru început, Disk Utility. Rulaţi şi testul mai lung, Verify Disk, ăla care parcurge şi integritatea datelor. Nu uitaţi că, în timpul testului, Mac-ul şchiopătează puţin. Prin urmare, nu-i daţi nici o atenţie şi nici o comandă. Dacă revine cu eroare, nu lăsaţi treaba pe mai tîrziu. Există două soluţii rapide: applejack sau discul de sistem. Precum vedeţi din ilustraţie sau chiar pe computerul dvs., acolo sînt cele două eventualităţi: cele care se poate şi cele care nu se poate. Vă doresc din inimă să se poată.

Naşpa rău de tot în deplasare e o defecţiune majoră de sistem. Vă sfătuiesc să vă luaţi discul principal cu care a venit Mac-ul, adică Installer-ul. Dacă vă enervează, faceţi un mic efort şi cumpăraţi-vă un stick usb de 8 GB (s-au ieftinit, altfel nu-mi permiteam să vă jignesc inteligenţa). Apoi, cu Carbon Copy Cloner, puteţi face o copie perfect butabilă şi mult mai rapidă decît un disc. Nu uitaţi că, în caz de mare nevoie, o reinstalare nu distruge şi nu pierde nimic din ce-i al dvs. şi nici nu durează mai mult de o jumătate de oră.

Iar ca să fiţi cu conştiinţa împăcată şi cu calculatorul freş, puneţi-vă-n bandulieră coconutBattery, Preferential Treatment, Exif Untrasher sau Image Rescue 3, IceClean şi, ultimul pe listă, dar imbatabil şi de neînlocuit, OnyX.

Bine-bine, da’ cu Vlad ce s-a mai întîmplat? Cum s-a descurcat fără încărcător? Eh, s-a dus la Constanţa, la SC Requestdot srl din City Mall, şi a cumpărat unu’ nou.

Macul şi barosul

Autor: huk

Applecați de acasă: Micul cineast amator şi lefter

Marți, Septembrie 01, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 5 august 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Spre deosebire de fraţii lui din Labrador, cînd vine vorba de montaj de film, Mac-ul e echipat cu tot ce trebuie: iMovie şi unul de transcris totul pe curat, adică pe DVD (iDvd). Toate bune şi frumoase, numai că socoteala din tîrg nu se potriveşte cu cea de acasă. Multe formate video vin în nişte combinaţii de te doare capul! Modul de lucru al lui iMovie îi înnebuneşte pe unii. Alţii sînt nemulţumiţi de calitatea video exportată. Pentru a fi introduse pe masa de operaţie a lui iMovie, fişierele video trebuie musai făcute .mov sau .dv. Fă-le, dacă poţi, cînd QuickTime e pe bani (las’ că vine el, Leopardul pe zăpadă, şi scăpăm de o mare belea)! În sfîrşit, cîţiva connaisseurs nici nu vor să-şi bată capul cu formatele.

Ei vor să-şi urce mărgica direct pe YouTube. Aici, OS X e tăcut ca o lebădă. Ceea ce vă propun mai jos e moca. Să n-avem vorbe!
Să zicem că am transferat materialul brut filmat pe calculator. Şi mai departe? Păi, ar trebui să-i dăm o formă umană. Pentru asta, avem o colecţioară de convertere. Am să le enumăr ca la şcoală şi am să vă las să alegeţi ce vi se potriveşte. Primul e Kigo Video Converter Free for Mac (http://www.kigo-video-converter.com/free-video-converter-mac/index.html). Suportă toate formatele video de o oarecare popularitate şi exportă într-o veselie, de la mic la mare.
Asemănător e HandBrake, preferatul meu, http:// handbrake.fr/, care e mai zgîrcit la export. Alt progrămel foarte iscusit şi multilateral dezvoltat e MPEG Streamclip (http://www.squared5.com/svideo/mpeg-streamclip-mac.html). Nu uitaţi că esenţială într-o astfel de operaţie e acurateţea formatului final obţinut. Deşi toţi se laudă cu aceleaşi codec-uri conţinute de aplicaţie, există diferenţe de tonalitate, calitate a codării sau viteză de reacţie. Rămîne să hotărîţi singuri ce e mai bun! O mare problemă e întreţeserea la care se dedau mai multe camere low-end. Nu vă ameţesc cu explicaţii, e vorba de celebrele zigzaguri care apar la stopcadru. Pentru ele s-a inventat JES Deinterlacer (http://www.xs4all.nl/~jeschot/). Dar, dacă o să căutaţi pe acolo un pic mai departe, la http://www.xs4all.nl/~jeschot/home.html, o să daţi de şase softuleţe moca de şters rugina de pe filme.
O mare şi altă problemă e folosirea abuzivă a .flv-urilor. Format foarte popular, flaşul are multe calităţi, dar şi îngrozitor de multe defecte. În cazul graficii vectoriale e superb, de cum cade în video e cvasi-nul. Cu toate astea, de multe ori e nevoie să convertim flaşuri pentru montaj într-un format convenţional. Cred că Flv Crunch (http://www.geocities.com/unplug_mac/FlvCrunch.html) e exact ce ne trebuie. În fine, mulţi vor să se folosească numai de camera înfiptă-n laptop, fără alte bătăi de cap. Ştiţi filmuleţele idioa… geniale de pe toate site-urile! Dacă numai acolo vă poartă visul, puneţi mîna şi clicaţi aici: http://code.google.com/p/ vidnik/. Aici e Vidnik, care te plasează direct pe orbita succesului, cu geniul şi ştiinţa ta et cætera, et cætera!! Mai la vale găsim fişierele care confundă stînga cu dreapta şi Europa cu America. Cum ar veni, PAL-ul vs. NTSC-ul sau 25 de cadre pe secundă faţă-n faţă cu reacţiunea celor 23,97(perioadă). Aici face ordine AviInfo (http://sourceforge.net/projects/aviinfo/). Vedeţi cum se-nfiripă videoclubul nostru? Ehei, dacă aş avea spaţiu, cale de-o pagină, v-aş mai zice multe – şi mărunte. Dar nu-i!
De îndată ce aţi strîns mormanul de imagini, Avidemux (http://avidemux.sourceforge.net/) e în blocstarturi, gata de montaj! Iar myDVDEdit (http:// http://www.mydvdedit.com/) nu aşteaptă decît să cotrobăie în vob-uri. Dar şi mai şi e ScreenEdit (http://www. mhvt.net/quicktime/eng/screenedit.php), care a preluat funcţiile lui QuickTime Pro. Ştie copy, paste şi trimming. Ehei, deja văd cum dîrdîie de frică juriile internaţionale, iar net-ul se zguduie de plăcere. Venim! Cataclop, cataclop!

Macul şi barosul

Autor: huk

Applecați de acasă: În pat cu duşmanul

Vineri, August 07, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 29 Iulie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Ce mai veste poveste, c-o fi tunsă, c-o fi rasă… pentru Mac nu-s jocuri! Adică destule jocuri! Oricît m-aş duce pe site-ul specializat http://www.apple.com/downloads/macosx/games/, oricît mă bucur (de faţadă) că găsesc, totuşi, acolo o mie o sută cincizeci şi una de joace, oricît aş rînji superior către dezmoşteniţii sorţii care posedă doar o cutie bej cu butoane şi led-uri, oricîte versiuni „cider“ s-ar lansa periodic (prietenii ştiu de ce), sigur ne lipseşte ceva. Apple a inventat BootCamp cu care putem partaja dinamic hard-ul. Am mai vorbit despre asta. În doi timpi şi trei mişcări, creăm o partiţie cu un bios simulat, permiţînd, ulterior, instalarea celui mai urît (de la verbul a urî) sistem de operare din lume.

Problema e că, dacă vrei să schimbi sistemul de operare, trebuie să restartezi. Dar am mai vorbit despre asta. Cu aceeaşi ocazie, v-am vorbit despre soft-urile care se ocupă cu virtualizarea, adică crearea şi gestionarea unei maşini virtuale, o cutie în care îşi poate face culcuş orice alt sistem de operare şi care să acceseze cît mai eficient resursele sistemului. Necazul e că soft-urile cu pricina sînt pe bani. Ăsta, da, e un defect major, pe care nu-l învinge şi nu-l repară nici respectabilul site cu corabia piraţilor şi cu partid în Parlamentul European! Dar, vă întreb, de ce să nu căscăm ochii la un program scos de o firmă mai mult decît onorabilă şi care ne-a dăruit, gratis, şi OpenOffice: Sun Microsystems? Versiunea 3.0.2 a lui VirtualBox e pe net, matură, simplă, eficientă şi… tradusă în limba română. Măcar asta ar trebui să vă dea încredere s-o instalaţi (http://dlc.sun.com/virtualbox/vboxdownload.html#mac).

Soft-ul nu depăşeşte 100 MB, are şi un Uninstaller (cum îi stă bine voinicului) şi pune sub degetele jucătorului împătimit fisele de joc: memoria fizică, cît duce maşina (de preferat, în maşina-gazdă, peste 2 GB RAM), memoria video (limitată deocamdată la 128 MB VRAM), numărul de procesoare care pot fi activate (pînă la 32!), în fine, un hard fix sau expandabil, dar a cărui dimensiune totală trebuie s-o defineşti la început. Limita de sus, dacă te ţin curelele, e 2 TB, adică e cerul! Mă tem că nu avem măcar un singur hard cu dimensiunea asta pe piaţă! Dar astea se întîmplă abia după ce te hotărăşti ce fel de sistem vrei să foloseşti. De la Microsoft, toată seria Windows, de la bunicul 3.1 pînă la W7, de la Linux – Fedora, Gentoo, Mandiva, RedHat, Ubuntu, apoi Solaris, BSD, IBM OS/2 sau altele (DOS, Netware, L4, QNX). Trebuie să vă spun că nu ştiu ce sînt ultimele trei, da’ le-am pus să vă impresionez.


La fine tunning, puteţi bifa o serie de accelerări hardware, simulări de conexiuni sau facilităţi de comunicare integrată. Mai mult, soft-ul iese pe fereastră şi rulează full-screen. Pentru creşterea vitezei, are la dispoziţie activarea PAE/NX, ACPI, IO APIC, VT-X/ AMD-V. Nu vă uitaţi la mine (ca viţelul la poarta nouă – eu) cînd spun asemenea prostii. Tot ce ştiu e că, odată ce bifaţi şirul de hieroglife, lumea devine mai veselă. O ultimă precizare: deşi implementarea DirectX 8/9, zice-se, e în stadiu experimental, se pare că, de la această versiune, nimeni nu s-a plîns. Aşadar, faceţi patul, marea destrăbălare poate să înceapă! Ţuşti, în pat cu duşmanul!

Macul şi barosul

Autor: huk

Applecați de acasă: Moartea domnului Hardulescu

Luni, August 03, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 22 Iulie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Jale mare în redacţie: două hard-uri moarte într-o săptămînă, amîndouă Fujitsu-Siemens. Amîndouă de 80 de giga. Amîndouă cu datele importante, irepetabile ale posesorilor. Amîndouă – nişte ştifturi (părerea mea). “Ai văzut? – m-a agăţat scepticul de serviciu. Nu ţi-am zis io că Apple are buba?” Am oftat. E drept, mi-a zis. Dar are cu adevărat dreptate? Am cea mai mică legătură dintre sistemul de operare, componentele fizice, chipset-uri şi moartea domnului Hardulescu. A existat o incompatibilitate de chipset Seagate-Apple, dar s-a rezolvat.

Alta mai era legată de mecanismul de parcare automată a capetelor de citire în caz de accident.

În portabilele care au propriul sistem de alarmă (sudden motion senzor, vezi: http://support.apple.com/kb/HT1935), confruntarea dintre cele două protecţii care se-mpulică duce la kernel panic. Există un utilitar care rezolvă problema, dezactivînd securitatea Apple, dar e pe bani. E vorba de MacPilot şi costă 20 de dolari. Mai simplu e să iei un hard care nu are protecţia de care vorbirăm. Cum îl recunoaştem? Hard-urile Seagate au două rînduri de litere în coadă: AS şi ASG. (G vine de la greaţă, gravitaţie sau gravitate.) Dacă aveţi MacBook sau MacBook Pro, feriţi-vă de acel punct G! În ceea ce-i priveşte pe cei de la WD, alegeţi specificarea Without Freefall Sensor. OK, pînă aici e clar. Să purcedem mai departe.

De cînd am încropit la Caţavencu o minusculă comunitate Mac (mai toţi cu laptoape MacBook, albe – da’ şi de-alea negre, la Iulian Tănase şi Simona Tache, că-s mai ortomani), au căzut patru hard-uri interne. Primul, acum doi ani. „Şi cum s-a-ntîmplat – am zis, să mă aflu în treabă –, a picat aşa, dintr-o dată?“ Proprietarul m-a privit cu nefericire: „Noo, a cîrîit aşa, cam o lună. Sfîr, cîr, bzz… Pointer-ul mai ţopăia pe ecran… Dacă porneam la rece, era OK şi nu m-am îngrijorat, m-am gîndit că poate reinstalez“. Am tras o înjurătură tăcută. Semnele fuseseră clare. Bunul mers la rece indica şi mai clar o componentă hardware buşită. În clipa în care lua viteză şi începea frecuşul, se ducea dracului rapiţa. „Şi, am mai încercat eu marea cu degetul, ai făcut backup?“ M-a privit cu disperare. Nu mai spun că orice încercare de recuperare a datelor a fost sortită eşecului. Istoria, vai, s-a repetat. Iar cazul lui Iulian Tănase a smuls lacrimi de compasiune pe blog. Pe scurt, din patru hard-uri, numai unul a restituit proprietarului ce era al lui. Ca-n România.

Problema e că hard-urile sînt ca seminţele, e supraproducţie, iar producătorului nici că-i pasă dacă înlocuieşte (în garanţie) unul mort cu unul viu. Am mai vorbit de backup-uri aici, n-am să vă bat încă o dată la cap. Degeaba ai scriitor de discuri, degeaba ai flash-uri, la naiba cu hard-ul extern. Pînă n-o păţeşti o dată, pînă nu-ţi smulgi părul din cap de necaz şi de durere, nu te înveţi minte. Însă există o metodă rapidă de back-up, fără soft, fără limitări, fără chichiţe, fără dureri de cap: MediaFire. Te duci, te înregistrezi, poţi uploada cît îţi pofteşte inima şi poţi share-ui. Sigur, ca la orice serviciu gratuit, există o limitare: un upload nu poate depăşi 100 MB. Dacă aveţi Stuffit, e bine, dar e pe bani. Pentru ruperea unui fişier, moca, e bun SimplyRar.

Acestea fiind zise, acum nu vă rămîne decît ca, înspăimîntaţi ori numai conştiincioşi, să daţi fuga unde v-am spus şi să salvaţi ce se mai poate salva. Din păcate, nu-mi fac iluzii. A, şi era să uit: nu e nici o legătură între hard-uri şi OS X. Rămîne cum am stabilit!

Macul şi barosul

Autor: huk