Applecați de acasă: Arză-i-ar focu’ laserului!

Miercuri, Iunie 10, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 3 Iunie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Am primit o scrisoare (nu era nici parfumată, nici de amor). Un recent macuser mi se plîngea că tot ceea ce scrie el pe discuri nu poate fi văzut pe PC sau pe player-ul DVD. Îi place Mac-ul, mi-a mai zis, dar cu asta nu se poate împăca. Şi eu m-aş simţi pe o insulă pustie dacă, în mijlocul unei mări de PC-uri, vocea mea mică şi tremurată s-ar risipi în vînt. Nimic din ce fac eu cu mînuţa mea nu este apreciat la justa valoare, pentru că nu mă vede nimeni. Omul invizibil, Robinson Crusoe, Cavalerul Tristei Figuri… şi cîte şi mai cîte figuri nobile ale umanităţii vor rămîne ascunse marelui public…

Ei, hai, că nu-i dracul atît de negru! Şi nici Mac-ul aşa de elitist (noaptea vesel, ziua trist!).

Marea problemă a corespondentului nostru vine din necunoaşterea formatelor specifice. Să fim sinceri: nici n-ar trebui să ne batem capul cu aşa ceva. Poate, dar asta e valabil numai în cazul majorităţii windozare, pentru noi, minoritarii cu merişor, va fi întotdeauna o problemă de exprimare. Pentru că există cîteva formate proprietare, cu nume exotice: FAT32, NTFS, ZFS ori HFS+. Ele se referă la modul de scriere, organizare sau la ordinul de mărime a fişierelor, la structura hardului şi la felul în care îl accesează computerul. Repet: sînt formate proprietare.

De aia, un format HFS+ (de Mac) nu va fi văzut nativ pe PC. Viceversa e mai probabil, pentru că Apple şi-a luat măsuri de precauţie, ca orice minoritar. Mai mult, la scrierea de discuri sau DVD-uri, sistemul nu te întreabă cărei platforme vrei să i te adresezi? Regula generală e că ţi se oferă un format hibrid, compatibil pe ambele platforme. Dar să zicem că n-ai ochi pentru scrisul puchinos, n-ai ţinere de minte, n-ai chef… Ei, dacă n-ai chef, închide calculatorul, scoate-l din priză şi du-l îndărăt la magazin. Dar, dacă vrei să te dai mare, să fii un membru de nădejde al societăţii, pregăteşte-te pentru un strop de efort.

În primul rînd, scrisul direct din Finder sau cu ajutorul formatului Burn Folder e bun numai pentru chestii primare. Nu ai cine ştie ce opţiuni. E o funcţie de bază. E greu de configurat altfel decît pentru Mac. E păcat, dar e adevărat. Ceea ce recomand eu e scrierea din Finder sau Disk Utility a discurilor de sistem, butabile. Atît. Dar există, cum v-am mai spus, un snop de aplicaţii vesele, simple, curate şi exacte, de care ne putem folosi în 90% din cazuri. LiquidCD, Burn, SimplyBurns sau Disk Burner, ca adjuvant al Finder-ului pot să vă facă viaţa mai uşoară, fără să vă scoată fire albe în cap sau aţe din guler.

Am mai prezentat programele astea o dată. Important e să ne uităm ce anume facem cu ele şi e cazul să căscăm un pic şi ochii. Dacă scriem un disc de muzică, vom clica pe tabul de muzică, apoi ne vom alege formatul preferat (CD, mp3 sau DVD music). Fiecare program îndeplineşte altfel această misiune de luptă, dar rezultatul e întotdeauna acelaşi, adică perfect compatibil şi cu player-ele de muzică, şi cu calculatoarele. Avem, de exemplu, nişte fişiere VIDEO_TS. E clar că avem nevoie de un DVD. Acuma, nu apăsăm ca ghiolbanii pe primul buton care ne pulsează-n cale. Alegem formatarea UDF. Sau Video DVD. E atît de greu? Dar parcă nimic nu-i mai încîlcit ca scrierea unor fişiere pentru PC. Încîlcit, pe naiba. Alegem formatul Mac+PC, sau ISO (Joliet)+HFS.

Apoi, cu conştiinţa datoriei împlinite, apăsăm butonul ăla ca o bubă verde-albastră: „Arză-te-ar focu’, lighioană informatică!“.

Macul şi barosul

Autor: huk