Applecați de acasă: Cu hardul la psihiatru

Miercuri, Aprilie 22, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 15 Aprilie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Partea cea mai sensibilă, mai mocăită şi mai fragilă a unui calculator e „tarele“, adică hardul. Nici Apple nu face excepţie, ba, dacă le luăm la bani mărunţi, hardurile din Mac-uri sînt cele mai umile din împărăţie. E şi de mirare pentru o companie care a pus pe cele mai umile maşini, pînă în 1993, numai componente SCSI, de se cruceau IT-iştii la vederea unor astfel de monştri ai vitezei şi fiabilităţii… Începînd cu generaţia LC III, arhitectura IDE, cu toate bubele ei, s-a strecurat şi în Mac-uri. Iar din 1995 a devenit regulă. Sigur, noi, consumatorii, am plătit mai puţin, dar ceilalţi au putut să ne ajungă cu prăjina la nas.
Acum, că toată lumea foloseşte aceleaşi componente, trebuie s-o spunem răspicat. Hardurile moderne sînt ca seminţele şi, dacă îţi iei unul, e musai să-l iei şi pe-al doilea. De siguranţă. E foarte posibil ca în prima lună să cedeze şi să-ţi pierzi toate datele. Cu cel de-al doilea măcar ai şansa unui back-up. Apple s-a dedulcit într-atîta la economii, încît hardurile din seriile mini/portabile sînt pe cea mai de jos treaptă a evoluţiei. De regulă, hardul e prima piesă de schimbat.

Aşa se face că orice utilizator serios îşi face ochii roată şi se pune pe căutat. Dar, mai întîi, îmi pune inevitabila întrebare: sînt hardurile de pe piaţă compatibile Apple? Întrebarea mă zgîrie pe creier. Respir greu, suflîndu-mi nasul şi smulgîndu-mi părul din el (toate astea le fac în gînd) şi răspund: „Da! Dacă respectă specificaţiile“. Alegerea unui hard de 2,5” a devenit, deja, o aventură. În urmă cu un an- doi, 160 GB păreau opţiunea ideală, suficientă şi rezonabilă. Dar te pui cu producătorii? În goana după celebritate, platanele s-au îndesit, vitezele s-au zărghit, inovaţia a înnebunit. Azi poţi găsi, la un preţ rezonabil, harduri de 500 GB, rapide, tăcute şi credincioase. S-au schimbat ierarhiile. De unde strălucea ridicînd fiare, Hitachi a depus armele, Samsung a rămas în pluton, Fujitsu-Siemens e lent ca moartea, Toshiba a tras obloanele, iar pentru primul loc se bat Seagate (Momentus 4) şi Western Digital (Scorpio Blue). Ce punem în balanţă? Viteza cu care sînt citite sau scrise datele, zgomotul de fond, vibraţiile şi consumul de curent. Producătorii oferă cifre atît de asemănătoare, încît nu vă pot da nici un sfat. Eu prefer garanţia de cinci ani.

Ceea ce, însă, părea a fi sfîrşitul jocului a devenit, de anul acesta, debutul unei noi nebunii. Sfîrşitul jocului înseamnă limitele fizice ale platanelor. Debutul nebuniei e trecerea spre alte medii de stocare. Lipsa elementelor mobile, consumul mic şi viteza cvadruplă de citire sînt numai cîteva avantaje ale hardurilor solid state (SSD). Da, dar, pentru că sînt device-uri noi, e bine să belim ochii dacă nu vrem să luăm mielul la trîntă. Nu toate SSD-urile sînt ce par a fi. La o primă analiză, Tom’s Hardware a demontat mitul economiei de energie. Nu a trecut mult timp şi mitul eficienţei a fost aruncat în aer. Calculatoarele care aveau de făcut două funcţii concomitent (un multitasking banal) îngheţau sau îmbătrîneau într-o clipă. Funcţia de scriere a datelor (în paralel şi nu succesiv) omora SSD-urile. Apoi, mai erau nişte litere enigmatice, SLC-MLC, care acopereau nişte suspecte scăderi de preţ. Ţineţi minte: MLC (multi level cell) şi SLC (single level cell) înseamnă parametri foarte diferiţi şi performanţe diametral opuse. Dar asta a fost anul trecut. Între timp, tehnologia NAND Flash a trecut de la 50 la 32 µ, controller-ul a urcat pe zece armăsari (căi), timpii de scriere-rescriere au trecut de un milion de ore. Singura chestie nerezolvată a rămas aceea a puterii. De aceea, cînd veţi vedea oferte imbatabile, cifre astronomice, cercetaţi puţin consumul de curent. Tot ce depăşeşte cuplul 0,1/0,7W idle/average e, deja, istorie. Deci, atenţie, că, dacă aţi luat ţeapă, nu vă mai dă nimeni banii înapoi, nici măcar psihiatrul.

Autor: huk