Applecați de acasă: Cutia cu surprize, surprize

Sâmbătă, Iunie 06, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 27 Mai 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

În general, cînd un străin îmi dă bună ziua şi se oferă să-mi facă trampa fără să i-o fi cerut, bănuiesc că vrea să-mi fure calul. Cei pe care îi dai afară pe uşă îţi intră după aia pe fereastră şi te trezeşti cu ei la masă, la casieria lui Vântu sau chiar în pat, între tine şi jumătatea ta. Pînă la urmă, tot ieşi dator. Nu e cazul cu Dropbox, un serviciu de sharing integrat sistemului de operare. Nu mai ţin minte cum am ajuns să fiu băgat în seamă de serviciul lor de propagandă. Nici nu mai ţin minte de ce l-am aruncat prima dată de pe calculator, întrebîndu-mă la ce foloseşte.

Mi s-a părut foarte înrudit cu Mozy, pe care, tot aşa, îl dezinstalasem pentru că-mi rupea procesoarele. Mi-am amintit de el în clipa în care a trebuit să trimit în străinătate un cîrnat de poze de înaltă calitate, de 12-14 MB fiecare. Am apelat la transfer.ro, cu conştiinţa datoriei împlinite. Străinezul, însă, m-a făcut cu ou şi cu oţet. A pătimit, săracu’, pentru juma’ de giga, cîteva zile la rînd. Asta pentru că transfer.ro e mai degrabă un operator metropolitan şi nu unul internaţional, iar rata de download nu sare de cîţiva k pe secundă. Mai există soluţii de sharuire, dar, la mai toate, eşti ca şi orb. Aşa se zice: ca şi ministru, ca şi cetăţean. Nu ştii ce se petrece ca şi cu fişierele tale.

Aşa că m-am întors cu mai multă băgare de seamă la programele de backup şi share de pe Internet. Am reactivat contul de Dropbox şi m-am pus pe studiat. Programul creează pe hard, în Users, un folder Dropbox – pe care îl sincronizează cu serverul. Ce introduci în acest folder (alte foldere sau documente) se transferă automat. Asta e un lucru la mintea cocoşului. Ce nu e la mintea cocoşului e că, de îndată ce muţi fişierele de aici în altă parte, tot automat, dispar de pe server. Naşpa… Dar nu chiar atît de naşpa, întrucît, pe server, unde intri cu orice browser – prin meniul care se instalează în bara de sistem –, ai acces la fişierele tale şi la istoria acţiunilor personale. Timp de mai multe luni, poţi recupera documentele şterse, fără ca ele să reapară pe computer. Asta nu-i rău deloc! Mai mult, dacă ai lucrat asupra unui document, iar Dropbox a indexat tot ce ai făcut, ai acces la versiunile intermediare. Asta chiar că sună mai bine ca viitorul!

Apoi, deşi serviciul gratuit al lui Dropbox îţi oferă doar 2 GB (versiunile Pro 50 şi Pro 100 costă 100 sau 200 de dolari pe an), poţi să mai creşti pe principiul „lanţului sfîntului Anton“. Trimiţi invitaţii la alţii şi, pe măsură ce ei se înregistrează, cîştigi extraspaţiu. Din păcate, joaca nu durează la infinit, creşterea nu depăşeşte 3 GB suplimentari. Sfîntul Anton e mai puţin darnic în cazul ăsta, mai puţin decît la Mozy, dar ce să fac dacă nu mă împac cu interfaţa lor? Acum, cel mai important, cum shăruieşti? Simplu, fiecare folder de pe server are o rubrică în care pui adresa de mail a celui ce trebuie să primească mesajul, dimpreună cu un spaţiu pentru corespondenţă intimă. Poţi şterge oricînd persoanele care-şi iau nasul la purtare. Important e că poţi intra de oriunde pe serverul Dropbox, de pe orice computer şi orice sistem, e suficient să ai parola.

Pentru cei interesaţi de securitatea datelor, se pare că transferul efectelor personale e încriptat AES-256 înainte de operaţie. Pe mine nu mă tulbură, dar ştiu mulţi paranoici care vor fi gîdilaţi plăcut de această ştire.

Acum, cîte ceva despre resurse: Dropbox e cel mai liniştit program de backup online. Nu consumă mai mult de 2-3% din procesor, iar memoria reală (în plin efort) nu sare de 60-70 de megi. Cînd procesul se încheie, nu mai consumă nimic. Restul e tăcere!

Macul şi barosul

Autor: huk