Applecați de acasă: În pat cu duşmanul

Vineri, August 07, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 29 Iulie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Ce mai veste poveste, c-o fi tunsă, c-o fi rasă… pentru Mac nu-s jocuri! Adică destule jocuri! Oricît m-aş duce pe site-ul specializat http://www.apple.com/downloads/macosx/games/, oricît mă bucur (de faţadă) că găsesc, totuşi, acolo o mie o sută cincizeci şi una de joace, oricît aş rînji superior către dezmoşteniţii sorţii care posedă doar o cutie bej cu butoane şi led-uri, oricîte versiuni „cider“ s-ar lansa periodic (prietenii ştiu de ce), sigur ne lipseşte ceva. Apple a inventat BootCamp cu care putem partaja dinamic hard-ul. Am mai vorbit despre asta. În doi timpi şi trei mişcări, creăm o partiţie cu un bios simulat, permiţînd, ulterior, instalarea celui mai urît (de la verbul a urî) sistem de operare din lume.

Problema e că, dacă vrei să schimbi sistemul de operare, trebuie să restartezi. Dar am mai vorbit despre asta. Cu aceeaşi ocazie, v-am vorbit despre soft-urile care se ocupă cu virtualizarea, adică crearea şi gestionarea unei maşini virtuale, o cutie în care îşi poate face culcuş orice alt sistem de operare şi care să acceseze cît mai eficient resursele sistemului. Necazul e că soft-urile cu pricina sînt pe bani. Ăsta, da, e un defect major, pe care nu-l învinge şi nu-l repară nici respectabilul site cu corabia piraţilor şi cu partid în Parlamentul European! Dar, vă întreb, de ce să nu căscăm ochii la un program scos de o firmă mai mult decît onorabilă şi care ne-a dăruit, gratis, şi OpenOffice: Sun Microsystems? Versiunea 3.0.2 a lui VirtualBox e pe net, matură, simplă, eficientă şi… tradusă în limba română. Măcar asta ar trebui să vă dea încredere s-o instalaţi (http://dlc.sun.com/virtualbox/vboxdownload.html#mac).

Soft-ul nu depăşeşte 100 MB, are şi un Uninstaller (cum îi stă bine voinicului) şi pune sub degetele jucătorului împătimit fisele de joc: memoria fizică, cît duce maşina (de preferat, în maşina-gazdă, peste 2 GB RAM), memoria video (limitată deocamdată la 128 MB VRAM), numărul de procesoare care pot fi activate (pînă la 32!), în fine, un hard fix sau expandabil, dar a cărui dimensiune totală trebuie s-o defineşti la început. Limita de sus, dacă te ţin curelele, e 2 TB, adică e cerul! Mă tem că nu avem măcar un singur hard cu dimensiunea asta pe piaţă! Dar astea se întîmplă abia după ce te hotărăşti ce fel de sistem vrei să foloseşti. De la Microsoft, toată seria Windows, de la bunicul 3.1 pînă la W7, de la Linux – Fedora, Gentoo, Mandiva, RedHat, Ubuntu, apoi Solaris, BSD, IBM OS/2 sau altele (DOS, Netware, L4, QNX). Trebuie să vă spun că nu ştiu ce sînt ultimele trei, da’ le-am pus să vă impresionez.


La fine tunning, puteţi bifa o serie de accelerări hardware, simulări de conexiuni sau facilităţi de comunicare integrată. Mai mult, soft-ul iese pe fereastră şi rulează full-screen. Pentru creşterea vitezei, are la dispoziţie activarea PAE/NX, ACPI, IO APIC, VT-X/ AMD-V. Nu vă uitaţi la mine (ca viţelul la poarta nouă – eu) cînd spun asemenea prostii. Tot ce ştiu e că, odată ce bifaţi şirul de hieroglife, lumea devine mai veselă. O ultimă precizare: deşi implementarea DirectX 8/9, zice-se, e în stadiu experimental, se pare că, de la această versiune, nimeni nu s-a plîns. Aşadar, faceţi patul, marea destrăbălare poate să înceapă! Ţuşti, în pat cu duşmanul!

Macul şi barosul

Autor: huk