Stiri Recente
Applecați de acasă: Leopardul pe zăpadă
Miercuri, Aprilie 29, 2009
Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 22 Aprilie 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.
Poate că, sau tocmai pentru că, în fine, poate doar că mi s-a pus pata pe Leopard, am să încerc să vă spun ceva – din auzite – despre Snow Leopard (aka PS X 10.6). Pisica asta sfioasă, pentru care mulţi au cheltuit jumătate din viaţă şi jumătate de împărăţie numai ca s-o poată fotografia, le-a dat celor de la Apple o idee bună. Un sistem de operare simplificat, esenţializat, cu mai puţine „noutăţi“, cu mai multă soliditate, scalabilitate şi siguranţă.
– Bine-bine, veţi spune, dar nu era suficient să îmbunătăţească Leopard-ul simplu, să-l dea la slăbit şi la sala de forţă?
N-ar fi mai simplu ca, prin păciuiri repetate, să ajungi la un rezultat favorabil? Numai că aşa ceva se citeşte numai în cărţi şi se vede numai în filme.
Ori în vreo ordonanţă de urgenţă. Cînd vine vorba de rescrierea kernel-ului, de reimplementarea Finder-ului, nu merge cu cîrpeli. Totul trebuie rescris de la zero. Pe scurt, pisica de zăpadă va fi mai vioaie, va înţelege şi va consuma mai bine toate resursele şi aplicaţiile şi, ceea ce e mai important, va deveni mai greu de ucis, şase. În sfîrşit, o noutate preluată din lumea Windows (care are şi părţile ei bune): integrarea plăcii grafice în lucrul procesorului. Dar toate astea n-ar fi posibile fără principala inovaţie: GrandCentral. Care reprezintă, se pare, cel mai elegant răspuns legat de domesticirea unităţilor CPU. Pe scurt, problema e cum să obţii mai multă performanţă fără ca preţul să depăşească raportul optim. Una e dacă ai, să zicem, opt nuclee care sînt doar de patru ori mai rapide decît unul singur sau de şapte sau chiar opt ori. Intel, care deţine azi cea mai avansată tehnologie, e interesat ca sistemele de operare să i-o pună în valoare. De aceea, prin alianţa încheiată cu Apple, îi va furniza chip-urile de ultimă oră, împreună cu previziunile de viitor.
Dar asta nu ne priveşte pe noi, simplii cetăţeni. Dacă Snow Leopard va oferi o viaţă nouă hardware-ului vechi, cum se zice, va fi foarte bine, chiar şi fără alte noutăţi. Numai că, ferite de ochii lumii, există cinci inovaţii care ar putea face bum! SproutCore, LLVM Compiler, CUPS printing engine, Native exchange support în Mail (la fel şi în iCal sau Address Book) şi OpenCL. Vorba lungă e sărăcia omului şi nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Pe scurt, vom avea cîteva aplicaţii WEB autoconţinute, care vor putea acţiona ca aplicaţiile desktop. Interesant e că browserele (în principal cele bazate pe WebKit) vor putea vizualiza şi prelucra informaţia. Astfel, un user obişnuit îşi va depune ouăle pe net la ora lui solunară şi în cuibarul pe care-l doreşte. Compilatorul LLVM va permite nu numai dezvoltatorilor, ci oricărui user pasionat să scrie aplicaţii optimizate direct pe 64 de biţi, mai mici şi mai eficiente. Apple însuşi dă un exemplu cu pachetul de aplicaţii de bază pentru Snow Leopard. Asta va trebui să ne scoată din cap faptul că aplicaţiile se îngraşă nesănătos pe seama puterii procesoarelor. CUPS printing engine e o dezvoltare a sistemului de printare inaugurat odată cu Jaguar (aka 10.2), astfel încît orice Mac să poată deveni un print server, să prelucreze şi să distribuie corect informaţia către imprimantă. Cît despre iubitorii lui Microsoft, iată: Snow Leopard include suport pentru Microsoft Exchange 2007. Sistemul va folosi protocolul Exchange Web Services pentru a asigura acces direct la Exchange Server 2007. Şi, fiindcă Exchange e suportat deopotrivă şi pe Mac, şi pe iPhone, veţi fi capabili să repetaţi experienţa şi de pe telefon. Ar mai fi, dar, deşi vorbim de pisici, parcă am vinde pielea ursului din pădure.
Macul şi barosul
