Applecați de acasă: Cu merele-n păr

Luni, Iunie 01, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 20 Mai 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Există un rînd explicativ pe forumul http://www.macuser.ro (şi pe care vi-l recomand să-l citiţi ori de cîte ori aveţi dureri de cap de citire sau goluri de memorie RAM), exact la subiectul Windows pe Mac. Scrie acolo aşa de frumos: Dacă trebuie, trebuie… Şi chiar trebuie să le spun, încă o dată, tuturor: computerul ideal e ăla care îţi dă satisfacţie şi nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Şi pentru că nouă ne place Mac-ul, hai să-i f… un Windows de să stea mîţa-n coadă.

Marea problemă Apple a fost exclusivismul. Era să-i fie fatal.
Foarte multă lume s-a ferit de Apple tocmai din cauza arhitecturii excentrice (procesoare 680xx sau PPC). Cînd ştii toată viaţa numai de Intel sau AMD, te ia cu fiori dacă auzi de Motorola sau IBM.

Asta nu i-a descurajat pe cei ce voiau, cu tot dinadinsul, să deschidă ferestre cu chenar albastru pe Mac. Mi-aduc aminte cu nostalgie cum a jucat fiul meu Bogdan, în 1993, primele quest-uri pe un emulator de 286, Soft PC. Eram mai strîmtorat, nu-mi permiteam calculator acasă. Şi nici nu-mi dădea inima ghes. Dar el – musai să joace Prehistoric 2. Era mai lent ca moartea, dar, chiar şi în reluare, personajele străluceau himeric pe ecranul de 14“. Pe vremea aia, lumea se uita la pisiuri ca în epoca lui Video Împărat. De îndată ce Apple a trecut la monstrul vitezei G3, a apărut Virtual PC, cu o codare mai bună şi cu optimizări superioare. Dar ca să înţelegeţi de ce toate soluţiile alea erau, totuşi, apă de ploaie pe bani, trebuie să vă explic cam cum funcţionau. Soft-ul lua datele de PC, apoi le transla în limbaj de Mac şi le trimitea la procesor. Jupînul le rumega şi le arunca, gata mestecate, înapoi, iar programul le mai traducea o dată în Windows. Orice ar fi făcut geniile liniilor de cod, totul se desfăşura în reluare. Am văzut tipi care şi-au plantat soluţia aşa: Windows 3.1 şi programe de contabilitate. Şi atît. Orice altă încercare era inimii durere.
Trecerea la arhitectura Intel a schimbat datele problemei. Noile procesoare (nu toate, dar toate de Mac) au o funcţie de virtualizare, prin care diverse sisteme de operare pot fi rulate pe aceeaşi maşină. Aici e secretul lui Polichinelle, aka Hackintosh.

De aceea, Parallels Desktop şi VMWare Fusion s-au lansat, aproape concomitent, ca două emulatoare de mediu PC. Ambele se bazează pe funcţia de care pomenirăm mai sus şi accesează nemijlocit chip-ul. Ambele permit instalarea mai multor versiuni ale inamicului în spatele liniilor de apărare. Windows Me, XP, Vista, DOS, Linux. Mai mult, ele pot fi rulate concomitent şi în paralel cu OS X. Pe scurt, ai o multimaşină. Şi fiecare în parte, dar amîndouă laolaltă promit viteze superioare celor obţinute de concurenţă. Ambele creează un disc virtual pe care installer-ul nepoftit îl va vedea ca fiind nativ. Funcţii spectaculoase precum Coherence (Parallels) sau Multiple Snapshots for Power Users (VMWare) iau ochii utilizatorului. Şi nu duci lipsă de drivere sau facilităţi care-ţi înlesnesc navigarea între sisteme. Singurele probleme ar fi cîte procesoare sînt văzute, cîtă memorie mănîncă ori cîtă memorie grafică suportă. Parallels luase ochii mulţimilor cu 256 MB VRAM, 64 de biţi şi controlul tuturor procesoarelor întîlnite în cale. Dar cum VMWare implementase (frumos cuvînt) DirectX 9 pentru Mac, chiar de a doua zi a revenit în forţă. Eu, care am foarte rar nevoie de Windows, am adoptat soluţia soft. Nu joc, dar mi s-a spus că aş putea încerca şi nu mi-ar părea rău. Cea mai tentantă, însă, e cea gratuită, de la Sun Microsystems, Virtual Box. Dacă vreţi să gustaţi din felia de tort cu BSOD, poftiţi numai la ospăţ!

Apple, însă, a furnizat o soluţie mult mai apropiată de sufletul gamerilor. Aici e secretul lui BootCamp, prezent în Tiger sau Leopard, soluţia multiplatformă de elecţie. Dar, despre asta, poate data viitoare.

Macul şi barosul

Autor: huk

Cum sunt salvat de… Eversave

Joi, Mai 28, 2009

Poate că unii dintre voi știu de lupta mea cu “panicul lui kernel”, ce s-a întins ca un cancer prin circuitele iubitului meu Power Mac G4. Am încercat destule, am investit bani și timp, dar, din păcate, pînă acum m-a cam dovedit “necuratul”, deși am reușit să-i mai tai din programul de voie și să-l fac să se manifeste mai rar, doar cînd e lună plină.

Deci, sunt nevoit să-mi împart cotidianul cu dînsul. Sunt zile cînd e obosit de cît m-a bîntuit anterior și nu dau ochii cu el, dar sunt zile cînd parcă vrea să-mi facă în ciudă. Și nu-i nimic mai fain decît să-ți crape un Pages doldora de semne, nesalvat. Degeaba cauți la preferințe că n-are autosave și nici nu vrei să folosești altceva, că așa vrei tu, mă-nțelegi? Că dacă așa vrei tu, să dai 12 milioane pă Rădoi, tu? Bun, dar ce faci?

Autor: szlaeyer

Applecați de acasă: Piticul din grădina de iarnă/vară

Duminică, Mai 24, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 13 Mai 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Cînd vine vorba de prelucrarea şi manipularea video, toată lumea se ia cu mîinile de VLC şi MPlayer. Scule solide, cu decodoare universale, care ştiu mînui şi hora, dar şi suveica imaginilor. Ce ar fi un calculator fără kinetoscopie? O iluzie fixă şi atemporală. O propagandă fără ieşire la marea comunicaţiei. Slavă Domnului, putem video şi nu doare. Dar mai puţin cunoscută e chiar scula principală a sistemului, QuickTime, şi sluga ei, formatul .mov. Nu, nu e un motiv bacovian, nici o nouă tendinţă în modă. Dar s-o luăm cu începutul.

Lansat odată cu ultima versiune 6, QuickTime devine o componentă integrată a sistemului de operare.

Putînd reproduce la început filmuleţe de 320/240 de pixeli, la o cadenţă de pînă la 30 de cadre pe secundă, QT a devenit repede concurentul numărul unu al Windows Media Player şi al infamului format .wmv. De ce infam? Pentru că structura intimă a codecurilor era aşa de alambicată şi atît de proprietară încît era musai să te scarpini cu mîna stîngă la urechea dreaptă ca să-i dai de capăt. Dar ştiţi cum e, dacă Microsoft decide, lumea se supune, iar publicul crede că aşa trebuie să se întîmple-n viaţă. Degeaba cotcodăcesc toate camerele video în formatul .mov. Degeaba e free playerul Apple. Nu a izbutit să se impună. Cu toate astea, formatul Pro e un minieditor de imagine care poate fi mînuit şi de un copil. Iată, în continuare, o listă de compatibilităţi care face concurenţa să pălească de invidie.

Audio: Apple Lossless; Audio Interchange (AIFF); Digital Audio: Audio CD – 16bit (CDDA), 24bit, 32bit integer & floating point şi 64bit floating point; MIDI MPEG1 Layer 3 Audio (.mp3); MPEG4 AAC Audio (.m4a, .m4b, .m4p); DRM audio protejat de la iTunes store; QDesign Music; Qualcomm PureVoice (QCELP); Sun AU Audio; ULAW and ALAW Audio; Waveform Audio (WAV).

Video (editabil): formate 3GPP & 3GPP2; AVI; codec şi format de fişier bitmap (BMP); fişiere DV (DV NTSC/PAL şi DVC Pro cu codecuri NTSC/PAL); fişiere Flash & FlashPix; GIF şi GIFuri animate; codecuri H.261, H.263 şi H.264; codecuri şi formatări JPEG, Photo JPEG şi JPEG2000; videoformate MPEG1, MPEG2 şi MPEG4, precum şi codecurile asociate (precum AVC); Quartz Composer Composition (.qtz, Mac OS X întîlnite numai pe Mac); filmuleţe QuickTime (.mov) şi QTVR; codecuri Sorenson Video 2 şi 3; alte codecuri video: Apple Video, Cinepak, Component Video, Graphics şi Planar RGB.

Mai sînt suportate formatele fixe: PNG, TIFF şi TGA. De asemenea, poate accesa informaţia cache din streamurile QTCH.
Aţi obosit? Sună ca o cheie franceză sau ca un briceag elveţian sau precum ciocanul libanez, capabil să ia cu el un shop ticsit de marfă. Şi totuşi nui destul. Dacă instalaţi Perian (cum vam şi vă voi sfătui cîte zileoi avea), QT va fi capabil să playeze şi să exporte cele mai excentrice codecuri. Mai mult, va putea prelua şi subtitrări, că ştiu că asta vă doare. Iar flv-urile vor fi floare la ureche.

Mda, aud mormăitul cîrcotaşilor: „Iar ne abureşti cu un soft care costă bani?“. De data asta, în loc să plec nasul ruşinat, mi-l suflu şi zic: „În SnowLeopard, versiunea Pro va fi liberă. Încă un pic de răbdare şi scăpăm de steagul negru (şi ruşinos) al pirateriei!“.

Macul şi barosul

Autor: huk

Safari 4 cîștigă încă un test de browsere

Marți, Mai 19, 2009

Peacekeeper este un benchmark dezvoltat de Futuremark, cu ajutorul căruia utilizatorii pot testa viteza celor 5 cele mai populare browsere (prezente în test cu cîte două versiuni) de pe piața. E vorba de Safari 4, lider detașat în acest moment la viteză, Safari 3.2.2, Opera 10, Opera 9.64, Firefox 3.0.10, Firefox 3.5b4, Chrome 2.0 Beta, Chrome 1.0 și Internet Explorer 8, respectiv 7.

Autor: szlaeyer

Applecați de acasă: Un surîs în plină vară

Marți, Mai 19, 2009

Acest articol a fost publicat de Florin Iaru în Academia Caţavencu din 6 Mai 2009. Text reprodus prin amabila permisiune a autorului. © 2009 Academia Cațavencu, marcă a grupului Realitatea-Cațavencu.

Toate ca toate, dar, cînd mă gîndesc la vara românească, la vipia muntenească şi la canicula bucureşteană, parcă-mi vine să-mi închid lapţopul! Pentru că Apple a reuşit multe – martoră mi-e rubrica de faţă –, dar n-a reuşit să facă chiar totul! În materie de portabile, totu’ e de partea lor: design, arhitectură internă, performanţe, notorietate… dar sub capotă se ascunde o inimă prea fierbinte. Procesoarele Intel Core Duo şi Core 2 Duo, indiferent de vîrstă, sex sau naţionalitate, sînt fierbinţi ca naiba. Iarna (care nu-i ca vara) e o plăcere să ai în poală un cuptoraş cu ecran şi taste.

Vara, dacă eşti băiat, se sparie moştenitorii de sub poală.

Şi ce nu au făcut să-l domolească: ventilatoare pe pernă magnetică, tehnologie pe 65 sau 45 nm, limitări de viteză… Abia la versiunea Penryn parcă se observă o oarecare briză mediteraneană (din partea africană a mării). Unii au zis că pasta de lipit dintre procesor şi radiator nu e cuşer. Că, dacă o reîntinzi cu mînă ta, mai scazi cinci grade. Nu am avut atîta sînge-n pix încît să desfac maşina pe care am dat o căruţă de bani. O, nu! Dar am avut 10 dolari, un cont PayPal şi o adresă: http://www.coolbook.se/CoolBook.html.

O să-mi spuneţi: „Cum, 10 dolari?! Ăsta e articol? Ruşine!“. Mi-e ruşine, dar am dat fără crîcnire. Magnus Lundholm, autorul programului CoolBook, a făcut un lucru pe care injinerii de la Apple ar fi trebuit să-l implementeze de multă vreme. El a constatat că procesorul lucrează la frecvenţe prestabilite, alocînd fiecărei frecvenţe un voltaj specific. Cu cît voltajul e mai mare, iar tactul mai ridicat, cu atît consumul de curent, temperatura şi viteza ventilatoarelor cresc şi ele. Şi i-a dat în gînd ideea să influenţeze unul sau amîndoi parametrii. Să obţină ce? Un crash? Nu-i imposibil. Cititorii care s-au obişnuit să supravolteze procesoarele ştiu despre ce vorbesc. Dar dacă ar putea creşte viaţa bateriei şi scădea temperatura generală a maşinii, fără să sacrifice performanţa? Zis şi făcut. Am downloadat soft-ul, am aşteptat activarea lui, apoi m-am pus pe muncă. Şi ce muncă! Pentru că ăsta e primul program care zice: cumpărătorii mei sînt mai inteligenţi decît ai lor! De fapt, nu ştiu dacă e inteligenţă sau răbdare. Odată lansat, CoolBook îţi arată perechile prestabilite de fabricant. Ceea ce ai tu de făcut e să alegi, pas cu pas, voltajul cel mai scăzut pentru o frecvenţă, astfel încît computerul să rămînă funcţional. Abia atunci apeşi comanda Set. Apoi, fără să salvezi, dai jos de la aceeaşi adresă CPUTest. Şi te pui pe stresat procesorul, să iasă untul din el. Cînd se blochează, e semn că ai sărit pîrleazul. Urmează un restart ghiolbănesc din buton. Ne întoarcem de unde am rămas şi alegem voltajul superior. Din experienţă vă spun că nu există limite precise. Fiecare maşină se comportă altfel, de aia autorul se bazează pe voi. Proba cu tester-ul e bună, dar concludentă e numai experienţa de lucru.

A doua mişcare a inteligenţei va fi să vă hotărîţi de cîte frecvenţe aveţi cu adevărat nevoie. Eu, unul, am suprimat o serie de valori intermediare. Ce mi-e că, într-o fracţiune de secundă, am 1.002 sau 1.169 MHz? Nu e mai bine să nu mă complic? Din nouă am lăsat cinci. Unii au decis că nu au nevoie decît de două: maxima şi minima. Alegerea asta are influenţă directă asupra butonului de throttling. Prin această funcţie, frecvenţele alternează armonios. Cu cît numărul de frecvenţe e mai mare, cu atît nivelul de throttling se setează mai sus. E şi asta o soluţie. Atenţie! Dacă vă decideţi pentru numai două valori, penalizarea performanţei va fi drastică, dacă apelaţi şi la soluţia următoare: limitarea temperaturii maxime. La valoarea stabilită de user, procesorul va fi oprit sau trecut pe o frecvenţă inferioară.

O să-mi spuneţi că e muncă multă. Da, dar, cel puţin la mine, temperatura de lucru a scăzut cu 7-10 grade. Sper să nu îngheţ!

Macul şi barosul

Autor: huk