Despre MacUser.ro
Macintosh User Group România este prima comunitate a utilizatorilor Mac apărută în România. Scopul nostru este acela de a oferi știri din lumea Apple, articole, opinii, suport tehnic şi un loc în care utilizatorii Mac din România să-și poată împărtăși experiențele lor și să afle răspunsuri la eventualele probleme. Membri forumului se implică activ în ajutorarea comunității oferind ajutor punctual utilizatorilor începători și creând tutoriale și ghid-uri în Wiki-ul de pe Macuser.ro. Macuser.ro promovează doar folosirea de software licențiat și respectarea drepturilor de autor.
MacUser.ro este un site independent, fără nici o legătură cu Apple sau dealerii și reprezentanții Apple.
O scurtă istorie MacUser.ro
Ideea înființării unui MUG a prins pentru prima dată contur în 2002, când Alex Cioba a înfiinţat o listă de discuţii prin email care a adunat 53 de membri. În 2003 Alex a înființat prima pagină web a grupului, la http://macuser.home.ro. Un alt membru al grupului a creat altă pagină dedicată utilizatorilor Apple la http://macuser.go.ro.
În aprilie 2004 apare forumul de discuţii MUG România găzduit pe site-ul Getfreeforum.com. În câteva luni numărul de membri ajunge la 106, forumul având peste 1000 de subiecte de discuții. În aceeași lună Getfreeforums.com întrerupe serviciul de hosting gratuit din cauza unor probleme tehnice, probleme ce au durat aproape o lună.
În acest timp Tudor Vedeanu, membru al MUG România ia inițiativa creării unui site dedicat în întregime comunității Macintosh User Group România, și asa apare pe 2 noiembrie 2004 actualul site MacUser.ro, site aflat în continuă dezvoltare. În acelaşi timp, Apple acordă oficial statutul de Macintosh User Group pentru Macuser România.
După ce s-a perindat prin mai multe hosting-uri, a schimbat mai multe platforme software și a supraviețuit atacurilor informatice asupra sa, Macuser.ro sălășluiește acuma într-un XServe G4 donat de către Apcom România ce este colocat gratuit de către MadNet.
Momente
- Prima întâlnire națională a utilizatorilor de Macintosh din România: anunț pe lists.apple.com și articol preluat din Jurnalul Național;
- Căderea primului site: discuții pe forum.chip.ro;
- Macuserii germani descoperă MacUser.ro: discuție pe macintosh-forum.de.
Website logo & Design by Florin Hatmanu
Coding by Knockout